Mă uit în oglindă și semăn cu mine – cu cine obișnuiam să fiu, dar și cu cine îmi doream să fiu. Privesc în față. Mai am mult de mers, dar mă țin și picioarele și sufletul. Știu că anul ăsta este un an cheie pentru mine. Tranziția va fi majoră, atât pe dinăuntrul meu, cât și pe dinafară. La fel ca întunericul din fața căruia încerc să nu mai fug.
Învăț să stau cu ceea ce simt fără să înnebunesc. Viitorul meu îmi pare mult mai incert decât mi se părea acum o lună. Cu toate astea, fac tot ce-mi stă în putere ca să nu-mi las mintea acaparată iar doar de moarte, boli, pierdere, doliu. Îmi controlez mintea și îmi las corpul liber. Să simtă. Să-mi spună ceea ce mintea nu poate să articuleze.
Epiderma asta în care am fost zidită se transformă, încet încet, din colivie, în adăpost. Mă simt în siguranță în mine. Nu mai fug din calea mea, îmi dau voie să fiu. Mă încred în intuiția mea și încerc să trăiesc fără să rămân paralizată pe loc, de teamă că pământul de sub picioarele mele s-ar putea surpa la următorul pas. Îmi îmbrățișez fricile. Îmi țin de mână anxietatea. Mă mângâi singură pe creștet și-mi spun că orice ar fi să fie și orice ar fi să vie, voi supraviețui.
Întotdeauna am supraviețuit. Asta a fost singura constantă.
Te citesc de muuulti ani. Foarte multi. Întotdeauna o placere sa revin pe blogul tau.
ReplyDeleteMulțumesc mult, mă bucur! Mereu sunt surprinsă când văd că mai sunt oameni care dau pe aici!
DeleteSăpând prin mailuri vechi, mi-am adus aminte că am ținut și un blog în liceu, și frunzărind prin paginile pe care le urmăream, majoritatea pustiite acum, (ca și al meu), am văzut că mai e o lumină aprinsă undeva. Aici. Am citit ultimele tale postări. Și eu mi-am pierdut mama acum an. În Mai. Simt că viața se desfășoară ca o rolă de film, cu mine în prim plan, dar fără mine. Am rezonat mult cu ce ai scris și m-am bucurat că 15 ani mai târziu scrisul pe platforma asta are încă ecou. It felt like coming home to a derelict, empty town, and yet down the main street, there’s still a workshop—beautifully decorated inside—where words are still crafted to touch the soul of any visitor.
ReplyDeleteMulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Mi-ai făcut ziua mai frumoasă.
DeleteÎmi pare foarte rău pentru pierderea ta. La mine se fac imediat 2 ani şi încă învăț să trăiesc cu pierderea asta. Cred că o să învăț pentru tot restul vieții mele.