Photo by Cristina Gottardi on Unsplash
Uneori mi-aș dori să pot să ies afară din mine însămi ca să mă pot alina. E greu să fac asta dinăuntru. Dar încerc. Duc fiecare zi la capăt. Sunt pe cât de prezentă pot să fiu. Țin strâns de cârmă și habar nu am încotro mă îndrept, deși din afară poate părea că înaintez cu multă determinare. Am zile minunate. Am zile oribile. Încerc să-mi dau voie să simt totul așa cum vine, să nu fug, să țin durerea în brațe atât cât este nevoie pentru ca apoi să aibă curajul să plece din brațele mele. Sau cât este nevoie pentru ca eu să am curajul să plec din brațele ei. Îmi este greu. Succesiunea zilelor mele nu este coerentă. Succesiunea sentimentelor mele nu este coerentă. Aștept viitorul cu nerăbdare, mi-am recăpătat ambiția, fac lucruri doar pentru mine, visez cu ochii deschiși la felul în care știu că viața mea va putea arăta. Dar în același timp, uneori, mă simt atât, atât de tristă. Știu că nu pot să trișez, nu există nicio scurtătură pe care aș putea să o iau, așa că mănânc cu lingurița din porția asta de tristețe până se termină. Și iar sunt bine. Și iar sunt tristă. Și iar sunt bine. Și iar sunt tristă. Și tot așa și tot așa, până o să reușesc să termin de înfulecat toate zilele pe care doar mi le-am imaginat. Până o să reușesc să termin de înfulecat golul ăsta care, oricât ar încerca, nu mă va putea înghiți vreodată. Știu că lucrurile se vor așeza în cele din urmă. Știu că va fi bine. Că deși acum nu se aude nimic, la un moment dat, vor răsuna iar râsetele noastre. Nu aș putea spune când, dar știu că se va întâmpla.
Îmi ating sufletul cu grijă și blândețe, iar atingerile astea nu mi se mai par străine. Ce minunată este victoria de a te învinge pe tine însuți!
Îmi este foarte foarte greu să mai fiu sinceră atunci când scriu aici. Am dus o luptă cu mine însămi pentru fiecare cuvânt de mai sus. Am învins? Am pierdut? Nici eu nu știu.
Form over function
ReplyDeleteAm dat din noi tot ce se poate dezbracă
Și după am rămas cu sufletele pe afară
Cele mai sensibile și cicatrizate ființe din univers
Ne-am născut și am murit am iubit si am uitat
De mii de ori, pentru noi și pentru alții
Să tai în sânge e greu
Îți trebuie cuțit de măcelar
Dacă aș putea să îți dau și s-ar potrivi
Jucăriile mele cu jucăriile tale
Americanii nu vor reuși niciodată
Să atingă sadismul din noi înșine.
Doar într-un loc negru
Poți fii vulnerabil
Doar când ajungi la fundul sacului
Știi căcatul care era la baza și trebuia
Găsit/schimbat/acceptat/dumnezeu-stie-ce.
-Scrisă pe hol-
Ochii mi s-au obișnuit cu întunericul
Și nu mai e totul așa definitiv
Poate așa e și cu viața.
E un meniu complet
Din tragedii, bucurii, frici și sperieturi
Dar lumina trebuie să o căutăm în noi
Indiferent unde duce lumina,
Măcar am mers - și ăsta e cel mai frumos ce-l vor spune.
Cu siguranță viața e un meniu complet. Măcar să o servim la un restaurant bun. Îți mulțumesc că ai trecut pe aici! :D
Deleteatâția ani mai târziu, si scrierile tale încă mi se potrivesc ca un horoscop :D
ReplyDeleteOf! Nu știu dacă faptul că ți se potrivesc este bine sau este rău, dar pot să-ți spun cu siguranță că mă bucură mult că mi-ai scris!
Deleteiar eu ma bucur ca încă mai scrii. mai arunc un ochi pe aici din când in gând :D
ReplyDelete