Îmi strig numele
și-mi lipesc de îndată urechea de piept,
dar nu aud decât oasele mele
tăcând la unison
eu nu mai sunt aici de multă vreme
au trecut ani de când
sufletul meu se încolăcește
mereu în jurul altcuiva
ca un șarpe
care îmbrățișează strâns
un stâlp
sub soarele lui august,
iar eu încerc
să-l ademenesc înapoi
întinzându-i o coastă
spânzurată deasupra
unei prăpăstii în flăcări.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.