Mâine la ora 11

Photo by Sigmund on Unsplash

Mă întorc acasă. Sunt datoare cu nişte scuze oraşului Meu. Pentru fiecare dată când spuneam că de-abia aştept să plec. Ei bine, acum de-abia aştept să mă întorc. Până la urmă s-a dovedit că acolo e locul meu. Să recunosc eu fiecare străduţă, fiecare clădire. Să văd băncile şi leagănele şi toboganele de sub Tâmpa. Să văd zăpadă. Să văd oameni cunoscuţi. OAMENI CARE ZÂMBESC ATUNCI CÂND MERG PE STRADĂ. Să văd pădure. Și munţi. Să-mi văd familia. Să-mi văd camera. Cutia cu amintiri. Să-mi văd căţeii. Să mi se pară totul nou-nouţ, aşa cum e de fiecare dată când te întorci după ce-ai lipsit o perioadă mai lungă de timp. Să mă mir atunci când un magazin a dispărut şi în locul lui a apărut altul. Când a fost tăiat un copac din parcul de lângă casa mea. Să merg mereu pe jos. Să nu mai trec pe roşu. Să văd bradul din centru. Să mănânc covrigi de la GIGI. Și melci cu vanilie incredibili de imenşi de la patiseria de lângă GIGI. Să intru în Terranova. Să dorm la Diana. Și să povestim până în zori de zi despre cum am ajuns amândouă acolo unde am vrut, aşa cum ne doream în urmă cu câteva luni. Deşi nu totul e exact aşa cum ne-am dorit să fie. Să dorm în patul meu! Pe de-a latul, nu pe de-a lungul. Sau pe diagonală. Să văd zăpadă. Și flori de gheaţă la geam. Să scriu la biroul meu, aşa vechi cum e el. Să ies pe stradă şi să văd feţe cunoscute care să mă recunoască la rândul lor. Să aud un "te-ai tuns?" sau bine cunoscutul "când ai de gând să mai creşti şi tu?". Să mă plimb până la hidromecanica şi înapoi doar ca să mă dau o dată în leagănele alea. Să nu mai văd oameni grăbiţi. Să văd autobuze în care, deşi sunt locuri libere, oamenii stau în picioare. Să văd zăpaaaadă! Azi am văzut puţină pe capota unei maşini, dar nu vreau aşa... vreau zăpadă multă multă. Să se lase crengile copacilor de atâta zăpadă. 

Vreau atâtea lucruri şi de mâine o să le am. Pe toate, pe toate, pe toate! PE TOA-TE!