Tuesday, December 13, 2011

Aşa... pentru mine.

Viaţa e frumoasă! Și asta am spus-o mai mereu, nu neapărat atunci când mi-era bine, ci mai degrabă atunci când mi-era greu. Și parcă asta-mi întăreşte şi mai tare convingerile. Dacă stau bine să mă gândesc n-a fost zi să nu zâmbesc măcar o dată. Un mic sfat celor care merg cu tramvaiul 32: în loc să fiţi supăraţi şi nervoşi pentru că n-aţi prins un loc jos, mai bine ridicaţi privirea din pământ şi uitaţi-vă pe geamul din faţă. Vă dau cuvântul meu că apusul ăla e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în tot Bucureştiul. Şi încă ceva... în zonele cu blocuri, se reflectă într-o mulţiiiime de geamuri. atâţia sori, atâta lumină... şi voi habar n-aveţi de-atâta grabă. Dimineaţa în tramvai îmi place să mă aşez pe partea dreaptă şi să citesc. Pe partea dreaptă bate întotdeauna soarele dimineaţa. E incredibilă senzaţia... să simt atâta lumină în păr, pe haine, între pagini. Pe piele. Îmi place să închid ochii şi pur şi simplu... să mă bucur. Preţ de câteva clipe sunt oriunde vreau eu să fiu. Și totul e atât de simplu... 

Am pus la presat lumină pentru zile negre.

1 comment:

  1. Ce ne-am face fara lumina? am deveni vesnic grabiti, la fel ca cele mai nervoase si mai insuportabile fiinte din mijloacele de transport in comun.

    ReplyDelete

Vorbește-mi.