Vara mea se încheie mâine la ora 9:52

Și nici nu mai ştiu unde se termină sufletul lui şi unde începe sufletul meu.

‎"When I said I liked it rough, I meant in bed, not on my heart."

© dear old love

 
We could still be here December.

Photo by Brandi Redd on Unsplash

Mâine pe vremea asta zâmbesc!

Mi-a şoptit mie un inorog. Portocaliu chiar!

It has been a beautiful fight. Still is.

Photo by Naomi August on Unsplash

Am dat cu piciorul unde trebuia să sărut şi-am vorbit cuvinte sinonime cu tăcerea. Am făcut linişte să le aud gândurile cu colţuri, dar mi-am astupat urechile şi sufletul când mi-au strigat că le pasă. Apoi i-am acuzat că sunt muţi. Mi-am ţipat în faţa oglinzii să mă opresc. Mi-am întins la maxim corzile vocale şi-am sperat să se rupă. Să fie în sfârşit linişte. Afară. În spatele pielii mereu o să scrâşnească oasele din dinţi. Şi o să muşte din mine. Şi-am tras semnalul de alarmă pân-am rămas fără mâini, în speranţa că într-o bună zi o să-l aud şi o să opresc odată trenul ăsta care calcă pe oameni. Dac-am fi vorbit doar cu mâinile nu s-ar fi ajuns niciodată aici. Un cod morse al sentimentelor. Un alfabet alcătuit din atingeri. Autodistrugerea e ca iubirea. Nu ştii sau nu poţi sau nu vrei să te opreşti niciodată la timp. Nu-mi reformulez gândurile. Le las mereu în stare brută. Poate ăsta e motivul pentru care uneori mă comport... ca şi una.

Photo by Tengyart on Unsplash

Daaaaaaa! Azi am văzut şi eu o stea căzătoare pentru prima dată! În sfârşiiiiiiiit!

I'm heart over head over heels over you

Photo by Alyssa Strohmann on Unsplash

Mi-e dor de hainele tale în dulapul meu.

În loc să numărăm (n)oi

Photo by Lux Graves on Unsplash

Ghemuită sub pleoapele tale

îmi rog inima să bată mai în şoaptă,

chiar deloc dacă se poate,

pentru că visele tale

sunt cele mai bune

filme

în care m-am văzut vreodată.

În noaptea asta dormi

cu un singur braţ deschis,

de parcă în somn se zboară

cu o singură aripă,

am încercat să te trezesc

să nu care cumva să cazi în vis

şi să nu te mai ridici dimineaţă din pat,

dar te-am strigat până ţi-am uitat numele

şi n-am ştiut altul în afară de

Eu –

oricât m-aş striga

n-o să răspundă niciunul din

noi.

Nu-mi rămâne altceva de făcut

decât să mă întind lângă tine,

să închid ochii,

să-mi deschid braţele,

să-ţi fredonez pielea până în zori

şi,

din când

în când,

să tac.

Until we meet again.

Photo by Jeremy Yap on Unsplash

Nu vreau să fim oamenii ăia... care în loc să se privească în oglindă, 

se duc la cinematograf când vor să vadă puţină dragoste.

TREN

(poezie din punctuaţie de semne)

Ochii de apă primitivi mănâncă noroi unde aruncă cu privirea, 

                                                                             cli-pesc 

orişicând calcă prieten albastru – suflet de copil aromat. 

am propovăduit jocul 

oricum... 

"a fost odată ca niciodată" 

            cunoscut. 

cândva Prometeu cădea fugind mâncând pământul. 

liturgic, distrugător, simultan.

aruncă amar moş ene 

răni întredeschise înspăimântătoare cu... las. 

sex perfect ACUM. 

floarea presată de timp scapă albastru!                             epicmare 

ce ai face ieri. 

până dimineaţă strivesc sorcova surd!

awawawawa

ochii plini de sare cer august pentru că 

soarele cu fălci zâmbeşte – cerc fals. 

poate pleacă, simultan, umerii tăi clădind pantofi.

atunci nasc suflet de... carne? asurzitor 

dărâmam sori elocvent? 

sfântul verde sugrumă mila,

atunci fremătări goale ard cocotieri 

stricaţi

tâmplele. respiră lămâios, fără nehotărâre, 

firele de înaltă tensiune, cald 

sau răsună calorifere inimă în inimă 

efemer

destul peşte citeşte începutul mic al mamutului silenţios. 

unde împăratul plânge dungat? 

nisip: se iubesc limacşi 

coasta vizuală contează 

nemaiîntâlnit, apa fuge fericită, înecată ca 

"cântă, aleargă, zboară litigios, furios" se gândeşte inorogul miniaturizat

facem dragoste preţios 

când vocea pictează ochi imaturi, 

menstruaţie, 

prietenoase albine 

dacă întregirea dă ziduri. oriunde

papagali lărgesc liliputani 

şi cântec: piele doi jackpot sfârşit buze 

esteticiana mămăruţă 

cer fluture păduri fermoar vară eroi gene

copii Femei eminescu cutie soare

experiment dadaist împreună cu Miron Vlad-Tudor.

Cel mai greu e să te dezobişnuieşti de oameni

Şi n-a fost zi să nu ai suflet.

A fost odată ca niciodată

Photo by Mélanie THESE on Unsplash

Un lemur care iubea o ciocârlie care iubea o mangustă care iubea un lemur. Incapabili să-şi sincronizeze sentimentele unul pentru celălalt, au trăit alergând unul după altul până când au rămas fără picioare, fără şolduri, mâini, gât şi cap. Până s-au prefăcut în pietrele cu care aruncăm azi unii în alţii.

30

Photo by Gauravdeep Singh Bansal on Unsplash

Oamenii mei zboară mereu
către ţările calde.
Măcar tu să te întorci. 

Photo by Gioele Fazzeri on Unsplash

Îmi plac umerii tăi. Sunt aşa... făcuţi după mâinile mele.

Când ne ţinem de mână

Încheie-te la încheieturi 

să nu-mi scapi în sânge, 

am auzit că unii oameni 

sunt cancerigeni.

Al şaselea simţ e să te recunoşti pe tine

Photo by Sylvain Gllm on Unsplash

Uneori
mă lovesc de mine
ca de o bucată de mobilă
de care am uitat
că e acolo.

Şi ţip.

Și până la urmă

Photo by Nong V on Unsplash

Cum e? Vindecăm răni doar ca să facem loc pentru altele noi?

Actions speak louder than words do

Photo by Ari He on Unsplash

Te-ai îmbolnăvit de mine. Dar fiecare boală are un leac. Chiar dacă uneori e nevoie să mori ca să te vindeci.

Unii sunt doar maşinării acoperite cu piele.

Câţi dintre noi zâmbim când ne privim goi în oglindă?

Îţi vor spune că ei au mai multă experienţă de viaţă, că ei ştiu, au văzut şi au învăţat mai multe. Îţi vor ţine gura larg deschisă şi-ţi vor băga pe gât toate ideile lor. O să arunce cu pietre în ceea ce crezi şi vor spune că doar ţi se pare că simţi, că asta nu e dragoste din simplul motiv că eşti prea tânăr să fii capabil să faci diferenţa între sentimente. Vor încerca să te îndoctrineze cu nefericire. Să nu-i laşi. Suntem prea tineri să credem că viaţa e aşa cum spun ei.

Şi spune-mi, dacă nu m-aş purta atât de paradoxal uneori, unde-ar mai fi farmecul?

Un artist

Photo by Lean Xview on Unsplash

Poate într-o zi
o să ne punem corpurile
aripă la aripă
şi-o să facem din noi
cel mai frumos avion de hârtie
care să ne ducă departe...
să ne putem prăbuşi
singuri,
fără spectatori,
fără victime colaterale
şi fără curioşii
care vor încerca să găsească
aşa-zisa cutie neagră
pe care noi am numit-o de la bun început
suflet.

- Nu vreau să fiu un obstacol între tine şi fericire.

- Și dacă eşti un drum?

Opt picioare

Photo by Emily West on Unsplash

Ne-am obişnuit atât de tare să fim ziduri, încât am uitat să fim oameni. Casele nu s-ar dărâma niciodată dacă ar fi clădite din noi. Trebuie să învăţăm să fim uşi, ferestre şi mansarde din nou.

Vreau să bat în pieptul tău să văd dacă mai eşti acolo. Şi tu să răspunzi din pieptul meu. Şi să-mi spui că nu e nevoie să bat la uşă ca să-ţi intru în viaţă. Că uşa e deschisă şi cheia e sub preşul de la intrare pe care nu se mai şterge nimeni. Aşa cum scrie în Codul Bunelor Maniere adresat celor care vizitează şi alte vieţi decât ale lor.

Adevăratele cutremure nu sunt cele în care este necunoscut numărul de morţi. Ci cele în care supravieţuitorii nu-şi doresc decât să nu supravieţuiască.

Nu pot decât să încerc să ne am pentru cât mai frumos timp. Nu mult şi nu puţin. Frumos.

Suntem aproape să fim.