Sunt ani în care nu pot spune că am trăit, ci mai degrabă că mi-am evitat viața. Am privit mai mult în urmă, decât în față, am acceptat apropieri doar învelite în distanță și pixeli, am trăit în mintea mea o viață imaginată căreia nu i-a fost vreodată hărăzit să existe. Nu, nu cred în destin, soartă sau lucruri predestinate. Dar chiar și așa... există povești care nu ni se vor întâmpla vreodată. E firesc. Viețile noastre sunt limitate, chiar dacă în fața noastră se întind un infinit de fire narative din care putem să alegem. Când deschidem o ușă, automat punem zăvorul pe alte zeci de uși.
Iar eu, pentru prima dată după mult timp, am avut curajul și dorința de a alege, de a deschide o ușă, de a începe o călătorie. Iar asta, în sine, e minunat de vindecător!
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.