Monday, November 12, 2012

Retrospectivă?

Acum ştiu ce în urmă cu doi ani nu ştiam. Sfârşitul ţi-l faci cu mâna ta. Iar plecarea cuiva odată aproape iubit nu reprezintă un punct de oprire. Din contră. Atunci trebuie să apeşi cât mai tare pe acceleraţie. Să treci cu viteză prin cât mai multe momente. Să nu ai nicio clipă de răgaz în care să cauţi semne şi răspunsuri care nu-şi au rostul. Sau să cauţi un sens în tot haosul ăsta. Totul se întâmplă cu un scop? E genul ăla de zicală care te face să te simţi puţin mai bine. Premiul de consolare pentru cei care şi-au ratat şansa. Atribuim sens pentru a ne face viaţa puţin mai uşoară, mai logică, mai poetică chiar. Pentru a ne accepta mai uşor eşecurile. VIAŢA NU E COERENTĂ. 

Poţi să-ţi doreşti tu cu tot sufletul. Să lupţi cu toate armele. Poţi să urli cât vrei că meriţi. Uneori pur şi simplu nu o să fie îndeajuns. În viaţă dragoste nu merge aşa. Poţi să încerci să-ţi dai upgrade după upgrade şi tot degeaba. Nu poţi convinge pe cineva să se întoarcă fără să-ţi pierzi demnitatea şi implicit pe tine însuţi. ATENŢIE! A nu se înţelege greşit, demnitate şi nu orgoliu - graniţa dintre cele două e subţire. E de n ori mai demn să cerşeşti bani decât să cerşeşti dragoste. 

Pierderea sinelui e periculoasă. Nu se poate da anunţ în ziar sau pe net. Nici afişe nu poţi lipi atunci când nu mai ştii cum arată persoana pe care o cauţi. Şansele de recuperare scad dramatic. 

Speranţa e bună doar atunci când se administrează în paralel cu simţul realităţii. 

Pentru goluri în stomac de tipul Groapa Marianelor administraţi ocazional cantităţi rezonabile din persoana care vi le provoacă. 

Am dat cu piciorul unde trebuia sărut. Ţie nu îţi voi face asta. 

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.