Friday, August 3, 2012

Nu-ştiu-cui

Știu că dau bătăi de cap, dar îmi place să cred pot da şi bătăi de inimă. În plus.

Simplul gând că aş fi putut avea o altă viaţă decât cea pe care o am acum, mă îngrozeşte. 

De-acum încolo când o să strănut, să nu-mi uraţi noroc şi nici sănătate. Uraţi-mi fericire! Eu o să vă urez mereu dragoste.

Îmi caut liniştea şi o strig pe toate străzile. Dar liniştea nu se strigă şi nici nu se tace. Liniştea se şopteşte. Încă nu am învăţat asta. 

Nu pot să mă las în pace!

Mi-a fost mult timp frică de întuneric. Încă îmi e. Trebuie mereu să văd. Să ştiu. Să ştiu!! Abia azi mi-am dat seama că pe întuneric n-ai cum să mai vezi monştrii, dar în schimb poţi vedea licuricii.

4 comments:

  1. frumos sfarsitul- ca o speranta..
    :x

    ReplyDelete
  2. te-ai gândit să scri o carte ? :)cred că ai avea un succes imens.. oricum, pe mine una m-au cucerit de mult cuvintele tale care au acel ceva...

    ReplyDelete
  3. uau... mulţumesc! nici nu ştii cât mă bucur să văd că mai dă cineva pe aici, serios!

    ReplyDelete

Vorbește-mi.