Sunday, June 17, 2012

Toţi avem o constelaţie pe piele / zmeul

Unisem cu pix albastru
toate aluniţele tale
şi viitorul căpătase în sfârşit
formă:
aveam să continuăm a fi
la infinitiv
mult după sfârşitul lumii 
şi ultima gură de aer
luată pe datorie
şi dată mecanic pe gât.
Am fi învăţat atunci să respirăm apă
şi peşti şi păsări de mare,
iar cuvintele noastre,
cu aripi şi solzi,
s-ar fi împrăştiat 
şi înmulţit
la fiecare ploaie.

Dar...
ca şi în cazul cărţilor,
cafelei şi frunzelor de ceai,
nici ghicitul în piele
nu mai e ce-a fost odată:
iată-ne în viaţă!
respirând aer laolaltă cu restul oamenilor,
sădind tăceri
şi învăţând trăitul unul fără altul.

3 comments:

  1. Am numarat si eu alunite candva si le-am unit la fel ca tine, dar apoi forma viitorului nostru a disparut pentru ca au mai aparut alunite, alunite de care n-am stiut ca exista.

    ReplyDelete
  2. Ce să zic... nici pielea nu rămâne la fel! :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.