Wednesday, June 6, 2012

This beautiful world should never come to an end

Am intrat în cameră
şi m-a lovit sentimentul ăla de familiaritate insuportabilă
care mă scoate din minţi,
îmi erodează oasele şi tot ce mai am pe dinăuntru dar am uitat,
babele şi sfinxul sunt mici
pe lângă ce sculpturi ascund sub piele.

M-am oprit în pragul uşii
nu-mi doream decât să respir,
dar aerul ăsta-l respirasem deja cu luni în urmă
când eram omul de care prefer să nu-mi amintesc.

Am ieşit pe geam să iau o gură de acum
am numărat până la zece
am zis alfabetul în gând
şi alte lucruri stupide pe care le fac oamenii să se calmeze
în loc să se dea cu capul de pereţi
sau să greşească de dragul durerii
aşa cum obişnuiam să testez
cât de elastic mi-e sufletul
înfăşurându-l în jurul celor pe care aproape i-am iubit.

Încetul cu încetul
m-am întors înapoi
în 6 iunie 2012,
ciudat cum călătorii în timp
trăiesc în noi.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.