Noaptea de sânziene

Photo by Tania Melnyczuk on Unsplash

Ok. Am făcut în cele din urmă rost aseară de busuioc... DAR AM UITAT SĂ-L PUN SUB PERNĂ. Cum e posibiiil? Pe de-o parte mă bucur că a fost aşa... Nu de alta, dar am visat la un moment dat un necunoscut care a plecat să lucreze pe post de clovn. Iar cine mă cunoaşte ştie că nu suport deloooc clovnii (cu o singură excepţie).

- Mam, ai nişte busuioc?

- Da, din ăla uscat. De ce?

- E noaptea de sânziene.

- Aaaa. să-mi pun şi eu??

- Te spun lui tata!

Ieri m-am întors acasă şi-am adus ploaia cu mine. 

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Pentru goluri în stomac administraţi zilnic câte două linguriţe de compot de vişine.

Photo by Mike Scheid on Unsplash

- Voi, bărbaţii, sunteţi uneori ajd94g4nhf23kf0kfygg58uh340yu34! x( şi alteori

389ru4fvdjfkwefqw3ioejogtoweghwe 8->

- Și voi, femeile, sunteţi uneori ?????????? şi alteori ??????????

Iri(s)

Vară-mea de 3 ani jumate vede cover-ul meu de pe Facebook şi mă întreabă:

- Uaaaau, ce e planeta aia?

- Nu e o planetă, îi zic. E o gaură neagră.

Când aude se dă doi paşi înapoi. Uimită şi puţin speriată îmi spune:

- O gaură neagră? Cine se duce acolo nu se mai întoarce.

Mă lasă perplex şi o întreb:

- De unde ştii tu asta?

La care ea:

- Mi-a spus doamna. 

Care doamnă nu ştiu... că abia de la toamnă intră la grădiniţă.

În cele din urmă a concluzionat spunând că "Găurile negre sunt negre. Găurile negre sunt foarte negre." 

Și a ieşit din cameră.

Bulletproof heart

Photo by Barna Kovács on Unsplash

Ca atunci

când te uiţi la un film

pentru a doua oară

şi speri la un alt final –

aşa mi se mai întâmplă uneori

să mă gândesc la tine.

Toţi avem o constelaţie pe piele / zmeul

Photo by Samuel PASTEUR-FOSSE on Unsplash

Unisem cu pix albastru

toate aluniţele tale

şi viitorul căpătase în sfârşit

formă:

aveam să continuăm a fi

la infinitiv

mult după sfârşitul lumii 

şi ultima gură de aer

luată pe datorie

şi dată mecanic pe gât.
Am fi învăţat atunci să respirăm apă
şi peşti şi păsări de mare,
iar cuvintele noastre,
cu aripi şi solzi,
s-ar fi împrăştiat 
şi înmulţit
la fiecare ploaie.

Dar...

ca şi în cazul cărţilor,

cafelei şi frunzelor de ceai,

nici ghicitul în piele

nu mai e ce-a fost odată:
iată-ne în viaţă!
respirând aer laolaltă cu restul oamenilor,
sădind tăceri
şi învăţând trăitul unul fără altul.

Photo by Adam Borkowski on Unsplash

După ziua de azi, priza pe care o am la băieţii sub 13 ani... este incontestabilă!

Photo by daniel james on Unsplash

Te-am visaaaaaat!! Erai IDENTIC! Până ce și hanoracul și cămașa în carouri erau la fel. Eram în București și nu-ți plăcea muzica pe care o ascultam. Cred că așa ar fi fost și în realitate. Am fost întotdeauna diferiți. Cât timp a trecut? Cinci ani? Mulțumesc că mi-ai amintit, fără să vrei, de una dintre cele mai frumoase veri pe care le-am avut. Deși știu că nu ai cum să vezi asta. Sunt doi ani de când te-am văzut ultima dată. 

Ne-am spus pe curând.

Atac de cord

Photo by Artak Petrosyan on Unsplash

Urcă-ți cuvintele într-o barcă de hârtie

și lasă-le să navigheze pe sânge.

Nu uita de hartă!

Asta e singura cale

prin care-mi mai pot ajunge la inimă.

Noi

Photo by Jakob Owens on Unsplash

Am fost

un scurt-metraj de oscar.

Hai să rămânem așa!

Ca Manole

Photo by Pat Farrell on Unsplash

Zidim la temelia noastră

alți oameni

de parcă ne-am dărâma

dac-ar trebui să locuim 

singuri

sub piele.

Amândurora

Photo by Ilya Chunin on Unsplash

Lăsați morții să doarmă

și nu-i mai dezgropați –

trezirea din uitare

poate fi fatală.

Distanța e doar aer

Photo by Anastasiia Vedmedenko on Unsplash

Aș fi fost toată un plămân de nefumător,

aș fi respirat cu amândouă mâinile

cu fiecare celulă și fir de păr,

aș fi dezrădăcinat toate pădurile dintre noi,

aș fi înțepat cu un ac fiecare balon

și fiecare trup pe care l-aș fi bănuit

că ascunde măcar o fărâmă de aer –

toate astea cu pofta și foamea

pe care numai un om flămând de un altul

le poate avea.

Dar distanța nu e doar aer.

Distanța e și tăcere,

orgoliu

și uitare,

iar eu n-am cum să lupt cu atâția monștri

și să rămân întreagă.

Nimeni nu ne iubește pe jumătăți.

Nimeni nu ne iubește nici întregi,

dar asta e altă poveste.

Photo by Eugenio Amato Nadaia on Unsplash

Văru-miu de opt ani intră în viteză în casă de la joacă şi mă întreabă foarte entuziasmat: 

"Chiar, cum a fost trecutul tău?" 

Răspunsul meu a fost: "Poftim?"

Codul bunelor maniere I

Photo by Andrew Neel on Unsplash

Intră încălţat,

dar nu-ţi lăsa sufletul la intrare.

Titlul e în renovare

Photo by DESIGNECOLOGIST on Unsplash

Viaţa doar cu mine însămi

ar fi insuportabilă.

să ascult doar bătăile inimii mele –

asta da picătura chinezească.

Recalling dreams

Photo by Maximilien T'Scharner on Unsplash

"Caut omul care în fiecare seară îmi trăieşte visele

fără pic de remuşcare.

Are două mâini, două picioare,

numărul de organe îmi este momentan necunoscut

nu ştiu dacă este bun sau rău,

presupun că e un om ca oricare altul

care plânge, râde şi uneori habar n-are cine e.

Dar m-am săturat ca în fiecare seară,

de pe marginea pleoapei stângi,

cu picioarele în gol,

să-l privesc trăindu-şi senin viaţa

de parcă locul lui ar fi fost dintotdeauna

în mintea mea",

am scris în ziar.

A doua zi am aflat

că e căutat de mai multe femei

pentru aceeaşi infracţiune

care se pedepseşte cu realitatea.

This beautiful world should never come to an end

Photo by Mike Kotsch on Unsplash

Am intrat în cameră

şi m-a lovit sentimentul ăla de familiaritate insuportabilă

care mă scoate din minţi,

îmi erodează oasele şi tot ce mai am pe dinăuntru dar am uitat,

babele şi sfinxul sunt mici

pe lângă ce sculpturi ascund sub piele.

M-am oprit în pragul uşii

nu-mi doream decât să respir,

dar aerul ăsta-l respirasem deja cu luni în urmă

când eram omul de care prefer să nu-mi amintesc.

Am ieşit pe geam să iau o gură de acum

am numărat până la zece

am zis alfabetul în gând

şi alte lucruri stupide pe care le fac oamenii să se calmeze

în loc să se dea cu capul de pereţi

sau să greşească de dragul durerii

aşa cum obişnuiam să testez

cât de elastic mi-e sufletul

înfăşurându-l în jurul celor pe care aproape i-am iubit.

Încetul cu încetul

m-am întors înapoi

în 6 iunie 2012,

ciudat cum călătorii în timp

trăiesc în noi.

This beautiful world should never come to an end

Photo by Andi Rizal on Unsplash

Din când în când, avem înţelepciunea de a face un pas înapoi şi de a ne privi pe noi înşine (şi viaţa noastră în general) în ansamblu. Nu pe bucăţi, nu pe zile şi nici în funcţie de prezenţa sau absenţa anumitor oameni. Și, din când în când, am fost îndeajuns de luminaţi încât să ne dăm seama că avem norocul să trăim o viaţă superbă! Nici pe departe perfectă, dar din cale afară de frumoasă! Aşa cum mi-am dat seama (în ultima vreme) că a fost şi e viaţa mea. După multe luni de căutare, m-am găsit în sfârşit. Și n-am de gând să-mi dau drumul la mână prea curând.

Auzisem pentru prima dată de Autostrada Soarelui

Three flights up