Tuesday, September 13, 2011

It has been a beautiful fight. Still is.



Am dat cu piciorul unde trebuia să sărut şi-am vorbit cuvinte sinonime cu tăcerea. Am făcut linişte să le aud gândurile cu colţuri, dar mi-am astupat urechile şi sufletul când mi-au strigat că le pasă. Apoi i-am acuzat că sunt muţi. Mi-am ţipat în faţa oglinzii să mă opresc. Mi-am întins la maxim corzile vocale şi-am sperat să se rupă. Să fie în sfârşit linişte. Afară. În spatele pielii mereu o să scrâşnească oasele din dinţi. Şi o să muşte din mine. Şi-am tras semnalul de alarmă pân-am rămas fără mâini, în speranţa că într-o bună zi o să-l aud şi o să opresc odată trenul ăsta care calcă pe oameni. Dac-am fi vorbit doar cu mâinile nu s-ar fi ajuns niciodată aici. Un cod morse al sentimentelor. Un alfabet alcătuit din atingeri. Autodistrugerea e ca iubirea. Nu ştii sau nu poţi sau nu vrei să te opreşti niciodată la timp. Nu-mi reformulez gândurile. Le las mereu în stare brută. Poate ăsta e motivul pentru care uneori mă comport... ca şi una.

7 comments:

  1. poate avem nevoie sa ne comportam asa.
    pus si simplu..

    ReplyDelete
  2. Suntem oameni, nu brute. Îmi place să cred că nu sunt sinonime. Cel puţin nu încă.

    ReplyDelete
  3. Tare rau :D Imi place la nebunie poza!

    ReplyDelete
  4. ești un om special, nu o brută, ești un om cu sentimente puternice, care ar putea părea brutale celor incapabili să le înțeleagă. atâta tot :)

    ReplyDelete
  5. Îţi mulţumesc, dar să ştii... uneori sunt de o cruzime ieşită din comun.

    ReplyDelete
  6. Sau poate sunt doar om. Na, nu ştiu ce să zic...

    ReplyDelete
  7. cruzime avem cu toții. dar dacă avem numai pentru că iubim,e iertabilă. de-asta nu ești o brută. cum ai zis și tu, ești doar om:)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.