Thursday, June 24, 2010

Geografia unei inimi.

- Unde sunt?
- În inima mea.
- Cum am ajuns aici?
- Eu te-am lăsat să intri, ţi-am încredinţat cheia.
- Când?
- În seara aia rece de toamnă, pe banca aia albastră sub felinarul care abia mai pâlpâia. Îţi mai aminteşti?
- Am uitat…
- Eu nu.
- Cum pot să ies de aici?
- De ce vrei să ieşi? Nu mai ţii minte cât de tare ai vrut să intri aici? Spuneai că vrei să vezi cum e, acum poţi vedea.
- Nu îmi place aici… e înfiorător. Nu înţeleg cum locul ăsta se poate numi inimă… E îngrozitor aici.
- Cum te aşteptai să fie după tot ce s-a întamplat?
- Ce vrei să spui?
- Chiar nu înţelegi, aşa-i?
- Nu.
- A fost un loc minunat până în ziua aia nenorocită de mai.
- Ce s-a întâmplat atunci?
- Nu îţi mai aminteşti.
- Nu, a trecut ceva vreme de atunci.
- Aia a fost ziua în care ai plecat şi m-ai lăsat singură pe banca aia.
- Care bancă?
- Aia albastră, ţi-am spus mai devreme.
- Despre ce vorbeşti?
- Ai uitat.
- Cine eşti?
- Pentru tine nimic.
- Lasă-mă să ies, te rog, lasă-mă să plec de aici.
- Nu poţi, nu ai cum să mai ieşi, te-am încuiat cu totul aici şi cheia am aruncat-o. O să rămâi aici pentru totdeauna.
- Totdeauna?
- Totdeauna.
- Ce s-a întâmplat cu locul ăsta? De ce totul este uscat cu toate că plouă atât de mult? Pământul este crăpat. Unde sunt florile, unde sunt zâmbetele şi amintirile?
- Au murit toate.
- De ce?
- Erau bolnave.
- Bolnave de?
- Bolnave de tine.
- Eu… îmi pare…
- Minţi.
- Nu ştiu cine eşti dar, îmi pare rău ca eşti în starea asta… Uite, a supravieţuit o lalea, ţi-o dăruiesc. Sper să mă ierţi.
- Îti mulţumesc.
- Pentru?
- Pentru că ai rupt floarea aia blestemată. Ea era amintirea primului nostru sărut; amintire pe care m-am străduit din răsputeri să o şterg şi nu am reuşit, dar acum tu ai fost cel care a omorît-o. Acum te voi putea uita.
- Uite, răsare soarele, e chiar şi un curcubeu. Încep să răsară flori, se aud păsările cântând. Ce se întâmplă?
- Mă vindec.
- Simt că mă sufoc… parcă nu mai am aer. Ajută-mă!
- Nu am cum. Pereţii inimii mele se strâng, nu mai e loc pentru tine aici.
- Îmi place aici, nu mă alunga. Te rog, lasă-mă să rămân.
- Niciodată.
- Nu pot să mai respir…
- Ştiu.
- Îmi amintesc de tine, ştiu cine eşti, îmi amintesc de banca aceea şi de ziua de toamnă şi cea de mai. Ştiu cine eşti, acum ştiu!
- E prea târziu.

7 comments:

  1. Daca e scrisa de tine, scrii superb. Imi amintesti de o colega care scrie cam la fel ca tine. Multumesc pentru amintire.

    ReplyDelete
  2. Da e scrisă de mine. Îţi mulţumesc, mă bucur că ţi-a plăcut! Şi cu cea mai mare plăcere pentru amintire!
    ^_^

    ReplyDelete
  3. Daca a rupt laleaua si inca nu esti vindecata ce te faci? Daca tot la el te gandesti? Daca a intrat acolo atat de bine incat simti ca tot ceea ce faci, faci prin el prin sentimentele care ti le-a aranjat in felul lui pentru ca sentimentele tale si ale lui erau aceleasi doar ca ale lui erau treapta superioara? Daca urcarea acestei trepte a insemnat sa ramana incastrat mereu in ochii, inima si mintea ta..? Daca te-ar atinge azi 10 persoane si una dintre cele 10 ar fii el si ai stii.. Pentru ca tot corpul incepe sa iti tremure in valuri ca si cum ai arunca o piatra in apa iar degetul lui e locul unde piatra a cazut si valurile apei sunt pielea ta tremurand? Daca nu rasare soarele, nu apare curcubeul si nu incep pasarile sa cante? Oare trebuie sa lupti in continuare sau sa inveti sa traiesti pe jumatate in viata? Cu jumatate din inima mereu la el/ea..

    ReplyDelete
  4. Din moment ce a rupt laleaua s-a terminat tot. Asta am şi vrut să semnifice.
    E de domeniul trecutului, tot.
    ^_^

    ReplyDelete
  5. Da, am inteles, spuneam de mine. Eu nu am reusit sa inchei povestea, cel putin nu in mintea mea.

    ReplyDelete

Vorbește-mi.