Tuesday, June 1, 2010

Despre oameni.

Oamenii sunt ca nişte creioane. Sau pixuri. Carioci sau poate chiar stilouri. În funcţie de efectul pe care îl au asupra inimii mele.
Am cunoscut mulţi oameni "de tip creion". Sunt mulţi pe lumea asta. Nu ştiu neapărat dacă au un efect pozitiv sau negativ asupra mea. Asta e şi problema. Amprenta lor asupra mea e aproape inexistentă. Au scris prea subţire; apar doar dâre gri subţiri pe inima mea care nu rezistă în timp. Se şterg imediat. Nu e nevoie decât de gumă de şters; nu multă, puţină.
Am cunoscut şi oameni "de tip pix". Sunt încăpăţânaţi. Degeaba le-am explicat că pixul deformează scrisul şi că stiloul e mult mai bun. Nu au vrut să mă asculte. Ei mâzgălesc. Nu scriu caligrafic. Scriu haotic, urât şi mânjesc suprafaţa inimii mele. Dar măcar lasă ceva asupra mea; gumei de şters îi este greu să le stearga urmele. Cu toate că uneori aş vrea să nu îi fi întâlnit vreodată, ştiu că e bine că i-am cunoscut. Am învăţat multe. Da, am învăţat multe. Poate cea mai importantă lecţie de viaţă pe care mi-au dat-o este aceea de a nu fi ca ei. Le place să rănească şi să scrie apăsat, astfel încât să simt fiecare atingere a vârfului lor. Cu timpul i-am iertat deşi urmele sunt încă acolo. Nu se mai văd, dar încă le simt.
Oamenii "de tip stilou" sunt unii dintre preferaţii mei. Scriu frumos, atent si caligrafic. Au grijă să nu greşească vreodată. M-au scris frumos şi m-au învăţat cum să am grijă de ceilalţi, cum să îi ocrotesc şi să îi respect.
Cei mai artişti sunt oamenii "de tip cariocă". Ei desenează tot timpul. De la gânduri până la sentimente. Sunt talentaţi şi chiar dacă uneori mai greşesc câte o linie sau câte un punct, nu mă supăr. Nu le iau ca defecte. Nu. Le iau drept particularităţi care îmi unicizează inima - foaia celor din jurul meu.
Ultima categorie de oameni este cea de tip "marker permanent". Mi-e frică de ei. Îi urăsc şi îi iubesc în acelaşi timp. Ei au cel mai mare impact asupra mea pentru că stiu, că orice aş face, prezenţa lor o să fie acolo, impregnată în inima mea. Nu pot face nimic pentru a scăpa de ceea ce ei lasă asupra mea. Totul e acolo. Real. Viu. Fiecare amintire legată de ei rămâne adânc întiparită în mine. Îmi amintesc fiecare detaliu. Mă bucur că există şi îi urăsc pentru asta; în funcţie de amintirile pe care mi le dăruiesc şi sentimentele pe care mi le lasă. Trăiri care nu se şterg vreodată, oricât de mult timp ar trece, oricât de bună ar fi guma de şters. Ei mă schimbă cel mai mult.
Nu ştiu în ce categorie m-aş putea încadra. Suntem diferiţi, vedem lucrurile altfel. Poate pentru cineva aş fi cel mai accentuat marker, iar pentru altcineva cel mai subţire şi fin creion. Depinde doar de noi, de cum ne lăsam scrişi şi în faţa cui ne deschidem.

2 comments:

  1. Frumoas fel de a definii oamenii, e important sa si incercam sa devenim markerul ala permanent in lumea lor si sa incercam sa le aratam calea cea buna, sau sa ii facem sa creasca. Incerc sa fac asta pentru cineva.. sa nu faca aceeasi greseala ca mine, sa reuseasca sa invinga, dupa cum vorbeam cu ea azi "am taiat lianele care-ti blocau soarele si te-am scos la copt in vara tarzie" :D i-a placut cum a sunat dar, sper sa si reuseasca..

    ReplyDelete
  2. Mulţumesc!
    Şi mie îmi place foarte mult cum a sunat :].
    ^_^

    ReplyDelete

Vorbește-mi.