Saturday, May 29, 2010

Sunt o valiză.


Sunt o valiză. O valiză lăsată de izbelişte pe un peron de gară. Văd în jur alte valize dar eu sunt diferită de ele. Eu nu conţin haine, cărţi, obiecte. Nu. Eu conţin amintiri, sentimente, emoţii, trăiri şi gânduri.

Era dimineaţă când el şi-a împachetat toate amintirile şi a plecat. S-a trezit şi mai trist decât de obicei şi a stat cel puţin o jumătate de oră şi a privit-o în timp ce ea dormea. Era răvăşit. Nu mai putea, trebuia să plece. Am văzut că i-a scris o scrisoare lungă şi a lăsat-o pe pat, lângă pernă. Oare a găsit-o? Nu am reuşit să citesc ce a scris.

Apoi a început să caute în interioriul lui. Prima amintire pe care a găsit-o a fost primul lor sărut. Nu i-a fost greu să o găsească, era chiar acolo, lângă inima lui. Zăcea obosită şi stearsă. De îndată ce a găsit-o a împachetat-o frumos şi a aşezat-o în interiorul meu. A continuat să caute. A găsit multe trăiri dar pe el îl interesau doar cele care aveau legătură cu ea. A găsit amintirea mirosului parfumului ei, a atingerii pielii ei, a frumuseţii ochilor ei. A încercat să le împăturească frumos şi ordonat dar nu a putut. Mâinile îi tremurau, se simţea mult prea emoţionat aşa că nu s-a mai obosit să le aranjeze în altă ordine decât cea a haosului.

De îndată ce s-a eliberat de toate amintirile, a trecut la gânduri. Şi-a răscolit mintea. Toate gândurile erau împrăştiate: un "Mi-a fost dor de tine" mai la dreapta un "Nu vreau să te mai văd" mai la stânga. A găsit multe gânduri dar nu şi pe cel mai important. Căuta în neştire şi nu reuşea să îl găsească. În cele din urmă l-a găsit, acolo, în cel mai îndepartat colţ al minţii sale, stătea bolnav şi prăfuit "Te iubesc".

Şi-a îndesat toate gândurile, amintirile şi sentimentele în interiorul meu. Erau atât de multe încât cu greu m-a putut închide. Înainte să plece pe uşă s-a uitat înapoi privind-o pentru ultima dată; a murmurat ceva dar nu am înţeles nimic din vorbele lui.

Apoi a plecat. Îi era destul de greu să meargă cu mine în mână pentru că toată greutatea emoţiilor îl copleşea. Aşa că a luat un taxi. Am ajuns pe peronul din gară. Am văzut că era dezorientat şi că trenul lui trebuia să plece din clipă in clipă. S-a uitat cu părere de rău la mine şi mi-a dat drumul. Acolo, în mijlocul culoarului. A vrut să scape de tot ceea ce l-a legat de ea. Nu s-a uitat înapoi ci s-a urcat direct în tren.

Sunt o valiză. O valiză lăsată de izbelişte pe un peron de gară...

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.