Saturday, May 29, 2010

Oameni şi cărţi.


Întotdeauna am fost o carte uşor de citit, poate şi din cauza asta nu mulţi sunt cei ce reuşesc să mă citească, ironic nu? Nu mă deschid foarte uşor în faţa cuiva şi nu imi las paginile pe mâna oricui dar şi când fac asta sunt cel mai transparent lucru din lume. Cu toate astea puţini sunt cei ce văd prin mine. Nu sunt nici mare, nici mică, nici scrisă într-o limbă demult moartă. Literele din care sunt alcătuită nu sunt uşor de citit. Nu m-am priceput niciodată la caligrafie cu atât mai puţin în a mă scrie, desena, reinventa în paginile mele.
M-am scris în grabă, ca un copil care a vrut să se maturizeze cât mai repede, ca un artist care a scris repede nişte versuri de teamă să nu uite cuvintele ce dădeau sens cântecului, ce dădeau muzicalitate. Termenii mei sunt atât de uşor de înţeles încât nimeni nu îi înţelege. Toţi se aşteptau să fiu greu de citit, complexă cu fraze lungi de jumătate de pagină. Ei, atunci când mă citesc, caută sensuri din ce în ce mai complicate a ceea ce eu vreau să transmit şi nu mă cred atunci când le zic că aşa sunt eu: simplă. Uşor de citit şi de înţeles. De ce se aşteaptă la mai mult? Poate din cauza paginilor ce îmi lipsesc, pagini pe care le-am rupt ca să mă desprind cumva de trecut. Titlul capitolelor mele sunt alcătuite dintr-un substantiv: Adrian, Mama, Andreea, Claudia, Diana şi lista poate continua. Fiecare capitol e despre o persoană importantă în viaţa mea. Unele m-au dezamăgit şi nu am putut să le uit aşa că le-am desprins complet din mine rupând întregul univers ce se lega de ele. Alte pagini sunt arse din cauza celorlalţi.
Am coperţile rupte şi ăsta cred că e motivul pentru care nimeni nu vrea să mă mai citească. Nu le mai place cum arăt, aspectul de ieftin le provoacă repulsie. Privesc în librării şi văd cărţi noi, având coperte strălucitoare, frumos legate şi scrise. Pe ele toată lumea le vrea; în schimb pe mine nu mă mai gaseşte nimeni interesantă. Am ascuns atâtea gânduri, secrete, prietenii, iubiri imposibile în paginile mele iar acum că sunt ruptă şi arsă, că am coperta neîngrijită iar unele cuvinte abia se mai înţeleg din cauza paginilor îngălbenite de timp, nu mă mai vrea nimeni.


Poate într-o zi, un copil cu mâinile murdare de cretă mă va găsi, mă va îndrăgi şi mă va scrie din nou.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.