Photo by Jeremy Wong Weddings on Unsplash

Mi-am pus o fundă verde în păr și am știut că voi fi bine.

CATHARSIS

Photo by Sophie Dale on Unsplash

O să simt mereu că înnebunesc un pic când se apropie ziua ta de naștere. Nu știu de ce, dar simt că anul ăsta va fi mai greu ca anul trecut. Aveam mai mult suflet atunci. Mă simt zdrobită, mama. Și mi-e dor de tine. Îmi este dor de tine cum nu credeam că este posibil să simt fără să mi se frângă pieptul. Mă anesteziez la ordinea zilei cu orice mi-e la îndemână: muncă, seriale, jocuri, mâncare. Orice mă poate amorți măcar un pic. Am lâncezit în pat toată ziua și am așteptat să plece Sabina afară ca să pot să-mi dau voie să plâng. Când am simțit că plânsul nu mai e îndeajuns, am urlat. A fost un urlet primar, care m-a surprins din momentul în care mi-a ieșit pe gură, dar care m-a ajutat să eliberez o parte din durerea pe care am strâns-o între coaste. Mi-este foarte greu să metabolizez suferința și să nu fug de ea.

Nu vorbesc cu nimeni despre ce-mi trece prin suflet sau prin cap. Nu simt că mai există umeri pe care să-mi dau voie să plâng. M-au dezamăgit toți. Știu că sunt pierdută, dar o să-mi găsesc din nou calea. Așa cum am făcut-o de fiecare dată.

Știu că ți-am promis că o să fiu bine. Încă învăț să trăiesc viața din urma morții tale. 

Te rog, ai răbdare și trimite-mi din când în când câte un porumbel alb.

Haiku #15

Photo by Annie Spratt on Unsplash

The sorrow I caused 

returns to haunt me once more — 

a cruel boomerang.

O să mă spăl din nou pe ochi cu soare

Photo by Patrick on Unsplash

Am început să mă strig. Îmi desfac pieptul cu unghiile, îmi bag capul în cutia toracică și urlu după mine. Știu că sunt încă acolo și la un moment dat o să răspund. Nu pot să mă ignor la nesfârșit. Nu pot să trăiesc așa la nesfârșit. Așa că o să mă strig până când oasele mele vor deveni umbre și nu voi mai avea unde să mă ascund. O să mă scot de ceafă la lumină. Nu există alternativă.