Saturday, May 23, 2015

We are what we dream

15.03
Lui M. îi ajunsese cancerul la față, la mandibulă și îmi doream să-mi pot împinge mâinile în pielea ei să-i strâng cancerul în pumni, să-l sufoc, să-l omor pentru că a îndrăznit să se atingă de ea. 

19.03
Erau toți morți: mama, tata, bunicul, bunica. M-am trezit plângând.

22.03
M. făcea chimoterapie cu un bebeluș metalic din gura căruia ieșea un fel de vortex și pe care trebuia să-l alăpteze.

07.04
Mi se mărise o aluniță pe jumătate de picior. Aveam cancer. Se întindea. Mă înghițea.

28.04
Eram un cuplu, cu toate că în realitate este imposibil. Făceam baie în cadă și mi-a căzut o șuviță groasă de păr. M-am panicat. Am ieșit apoi din cadă și am observat că mi se umflase gingia de sus din partea stângă și că începuse să mi se desprindă dintele. Am început să scuip dinți. Erau bucăți, nu erau întregi. M-am panicat. M-am dus la el plângând și implorându-l calmează-mă, liniștește-mă în timp ce scuipam în continuare fragmente de dinți.

Cam asta vedeam sub pleoape în nopțile celei mai întunecate perioade de până acum. De câteva săptămâni, în schimb, mi s-a făcut lumină.

3 comments:

  1. Am visat in noaptea trecuta un paianjen (sau era crab? Rosu sau albastru) - cred ca era in camera mea. Nu imi placea si i-am taiat capul nu l-am zdrobit - era mare - si l-am urmarit. Corpul vreau sa zic. Mergea in spate si lasa urme de sange. Tot desena cu sangele lui jumatati de inima. Dupa aceea s-a terminat visul.

    ReplyDelete
  2. creativ subconștient, să nu mai vorbesc de păianjen/crab! :)

    ReplyDelete
  3. sper ca toata lumea e ok! :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.