Sunday, December 9, 2012

Oamenilor Mari din viaţa mea

Oamenii Mari încearcă mereu să mă ferească de dezamăgiri. Oamenii Mari îmi dau sfaturi fără ca eu măcar să le cer. Oamenii Mari vor ca eu să învăţ din greşelile lor, fără să ştie că până când nu sunt EU cea care dă cu capul de prag, totul e degeaba. Oamenii Mari îmi vorbesc pe un ton blând, ca de om trecut prin multă viaţă şi zâmbesc discret la aşa-zisa “naivitate” a mea. Oamenii Mari spun că ei nu au avut lângă ei un Om Mare care să-i îndrume şi să-i înveţe. Şi c-ar trebui să mă consider norocoasă datorită acestui lucru. Oamenii Mari vor să-mi arate că oamenii şi viaţa nu sunt aşa cum eu le cred. Oamenii Mari, fără ca măcar să-şi dea seama, îmi insuflă scepticism. 
Oamenii Mari mă ajută să devin şi eu un Om Mare. Şi nu vreau încă asta. Am douăzeci de ani şi încă simt iresponsabil. Nesăbuită. 
Aşa că voi, Oamenii Mari din viaţa mea care-mi purtaţi de grijă, lăsaţi-mă să mai copilăresc puţin. Om Mare am timp să fiu toată viaţa.

Mea culpa. Aţi avut dreptate.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.