Nu m-am pierdut cu adevărat niciodată. Poate n-am ştiut întotdeauna unde sunt şi cu siguranţă n-am ştiut tot timpul dacă cel de lângă mine e Om sau a rămas doar o fantomă, dar am ştiut de la bun început unde trebuie, dar mai important, unde vreau să ajung. Și asta contează cel mai mult. Nu mi-am pierdut nicio secundă viitorul. Nu am greşit. Doar am crezut că aproape iubesc. Și-am rupt de la mine ca să-l fac pe celălalt întreg. Am vorbit ca să umplu tăceri. Și-am scris în speranţa că o să-şi găsească cuvintele în propoziţiile mele. Și după toate astea, după toate amprentele care au rămas pe corpul meu, după toate picioarele desculţe care mi-au călcat – mai cu grijă, mai cu nu – sufletul, mă simt neatinsă. Și aştept ca Totul să înceapă!
Ceva interesant.Mi-a placut.
ReplyDeleteMă bucur, te mai aştept! :)
ReplyDelete