Tuesday, February 28, 2012

Vis II

Nu mai ştiu dacă aveam părul lung sau scurt. cred totuşi că era lung pentru că părea să fie vară. Nu ştiu care dintre noi a fost cel care a sunat. Nici tu nu ştiai. Ne-am trezit pur şi simplu vorbind. În memoria telefonului meu, numărul tău apărea scris sub chipul unei litere. Apoi eram la ţară la bunicii din partea mamei mele. Am mers în grădină împreună şi printre toate firicelele alea verzi de iarbă erau şine de cale ferată. Au început să vină trenuri din Cluj. Opreau în staţia din grădina bunicilor mei, oamenii coborau, iar trenurile mergeau mai departe. De urcat nu se urca nimeni. Dintre toţi oamenii care-au coborât am recunoscut o singură persoană: o fostă colegă de liceu. Dup-aia am început să te învăţ mersul în mâini. Un pas, apoi doi, apoi trei ne plimbam mergând în mâini. Ai prins repede. La un moment dat eram în curte, iar bunicul meu m-a văzut şi se îndrepta spre mine ca să mă pupe, iar eu, ca atunci când eram mică şi mă zgâria cu barba, am luat-o la fugă şi m-am ascuns după o maşină. Nu ştiu dacă râdeai sau nu de scena asta. La sfârşit aveam de gând să-ţi arăt locul meu preferat din copilărie. Ți-am întins mâna şi-am pornit încet spre locul ăla. N-am apucat să ţi-l arăt pentru că m-am trezit. Cine ştie, poate altădată...

3 comments:

Vorbește-mi.