Nu-mi prea mai găsesc cuvintele în ultimul timp. Așa că am început să mă joc și să nu accept tăcerea care mi-a cuprins degetele.
M-am apucat, așadar de crearea unor povestioare cu caracter liric folosind cel mult 10 cuvinte pe care le public sub numele de Words of June. De ce June? Pentru că sunt născută în iunie, pentru că e prima lună de vară și pentru că iunie este luna a șasea, și se încadrează, deci, în limita de zece pe care mi-am impus-o. Le puteți citi, pe toate cele 29, fie dând click pe secțiunea Words of June prezentă sub titlu, fie accesând pagina de Facebook a blogului unde public tot soiul de astfel de postări. Atenție, pagina poartă tot numele Words of June, și nu numele blogului. Am creat-o inițial special pentru aceste citate, dar pe parcurs am început să postez și articole de pe blog, și scurte întâmplări cotidiene. Așa că dacă vreți să mă urmăriți mai îndeaproape, o puteți face acolo.
Am început să creez și Newspaper Blackout Poems. Cel de sus este primul pe care l-am creat și poartă titlul Reasons. Ce presupune metoda asta? Pornești de la un articol/text/poem deja existent, și pe baza lui creezi altceva. Practic începi să prelucrezi creația unei alte persoane, în loc să pornești de la zero. E un exercițiu foarte interesant și distractiv. Momentan am realizat vreo 4 folosind un site online, însă mâine am de gând să-mi cumpăr niște ziare în limba engleză și să încep să le creez cu markerul în mână. De ce în limba engleză și în nu în limba română? Pentru că timpurile verbale ale limbii române ridică mai multe probleme decât cele ale limbii engleze. Și nicio schimbare nu cred că strică. Ca și în cazul anterior, puteți să citiți aceste poeme atât pe blog, cât și pe Facebook.
Surprinzător, conturile mele de DeviantArt și Tumblr sunt încă active, așa că dacă, la fel de surprinzător, mai accesați și voi aceste platforme, mă puteți găsi și acolo.
Să nu uit. În câteva luni o să trec pe domeniu .ro, iar url-ul blogului se va modifica din ialmosthadyou.blogspot.com în ancaioanasandu.ro. Titlul blogului, cel mai probabil, se va schimba și el. Din câte am înțeles este posibil să fac cumva astfel încât să fiți redirecționați către noua adresă atunci când accesați url-ul vechi. Dacă totuși nu se va putea, doar accesați noua adresă (sper din suflet să nu mi-o fure altcineva până atunci). După 6 ani de activitate, cred că e cazul să depășesc etapa de blogspot.com și să devină lucrurile mai oficiale. Inițial am vrut să creez un alt blog, odată cu domeniul cumpărat, și să-l las pe ăsta așa, dar nu mă lasă sufletul. Mofturos din fire, nu mă lasă sufletul nici să păstrez blogul în forma în care este acum, nu de alta, dar după atâția ani, cred că este benefică o schimbare! Voi nu?