26.09.2012: Azi am avut o zi atât de urâtă încât n-am de gând să povestesc ce s-a întâmplat pentru că nu vreau să-mi amintesc de ea nici măcar peste ani.
Azi am încercat să îmi amintesc ce mi se întâmplase, dar nu am reușit. Deci planul meu a funcționat, am reușit să uit. Poate veți crede că nu îmi amintesc din simplul motiv că nu este ceva important. Fals! A se învăța distincția dintre prezent și perfect compus! Și în plus, doar pentru că ceva nu (mai) este, nu înseamnă că nu a fost: toți oamenii care mi-au trecut prin suflet și care, la plecare, și-au lăsat amintirea atârnând în cuierul de lângă ușă.
Toți oamenii ăștia... oameni frumoși pe care i-am iubit mai mult sau mai puțin, mai rostit sau mai tăcut, mai cu brațele și buzele sau cu aerul și lumea dintre noi, toți... ați rămas poveștile mele încheiate mereu cu un "va urma". Și continuate mereu de către altcineva. Flashbacks.
Când un dezastru se întâlnește cu o catastrofă se produce de la bun început nu un prezent, ci o amintire.
