Măsuri de precauţie

Photo by sahar kanyas on Unsplash

Când pleci în călătorie eşti atent cu lucrurile fragile. Le atingi cu drag, le împachetezi în hârtie, le aşezi cu grijă printre haine. Închizi valiza. Și pleci. Băi, chiar dacă ieşi până la magazin, chiar dacă magazinul e la două minute de casa ta… atinge-ţi sufletul cu drag, înfăşoară-l cât mai bine în carne şi aşază-l cu grijă printre oase. Închide-ţi rănile. Dacă nu vor, forţează fermoarul. Și abia apoi pleacă.

Vis-a-vis de cursul lui Iacob

Photo by Chris Barbalis on Unsplash

Conform căruia atunci când vezi un apus de soare frumos şi te opreşti să-l fotografiezi în loc să-l iei ca atare şi să te bucuri de el... ai ratat momentul: Să ratezi momentele e uşor. Să le ai în palmă şi când să le ridici în dreptul ochilor ca să le studiezi, să ţi le întipăreşti, să le ţii minte... Fix atunci se întâmplă să-ţi îndrepţi privirea către avionul de deasupra, către maşina care tocmai a claxonat sau către alte detalii nesemnificative. Şi POC! Momentul ţi-a dispărut din palmă.

Noi n-avem nicio poză împreună. Şi asta poate şi pentru c-am preferat să te privesc prin ochii mei şi nu prin lentila vreunui aparat. Abia asta înseamnă să-ţi fii prezent în viaţă şi să nu tragi chiulul.

Photo by Rhys Kentish on Unsplash

Și fără să-ţi dai seama... mă creşti. 
Și mă simt ca o floare care în sfârşit îşi odihneşte rădăcinile în pământ fertil.

Struguri

Photo by 🇸🇮 Janko Ferlič on Unsplash

Şi dacă vreodată îţi voi scrie

un poem care să-ţi semene,

să nu te superi că nu va avea

nici început,

nici sfârşit,

ci priveşte-te în cuvintele lui

ca într-o oglindă

şi vei vedea cum

eşti continuarea mea

de dinainte ca eu să fiu.

Photo by kevin laminto on Unsplash

Cel mai departe ai fost atunci când ai tăcut. Cel mai departe am fost atunci când m-am uitat pe geam în loc să mă uit în ochii tăi. Cel mai departe n-am fost atunci când au stat kilometri între noi, ci atunci când ne-am prins tăcerea de colţuri şi-am întins-o între noi ca pe un cearşaf.