DESPRE VARA CARE VA SĂ VIE

Photo by Nijwam Swargiary on Unsplash

Sfârşitul fiecărei veri m-a găsit făcându-mi planuri pentru următoarea. Şi în ciuda foilor pe care mi-am notat fiecare aşteptare şi speranţă privind ceea ce va urma, n-am reuşit niciodată să ajung la destinaţia pe care mi-am propus-o iniţial. Oricât am încercat să nu-mi scap visele din ochi sau oamenii de mână. Vara care a urmat m-a găsit întotdeauna în alt loc şi lângă alţi oameni. Aşa că vara asta o voi încheia fără foi, fără liste, fără vise scrise cu linuţă unele sub altele. Doar cu speranţa că vara care va să vie... va fi, ca şi până acum, de neuitat. Şi-aşa va fi! În caz contrar, mă văd nevoită să apelez la dovlecelul meu magic!

Fragmente de vară

Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash

Viaţa e frumoasă atunci când nu e nimeni suficient de aproape încât să te rănească. Dar atunci e şi mai frumoasă!

Sunt în grădină pe o pătură. Nu mai e soare. Încerc să-mi dau seama când am avut ultima zi urâtă, dar nu reuşesc.

- Mai eşti?

- Mhm.

- Mă speriasem!

- De ce?

- Am crezut că nu mai eşti.

Mi-a venit să plâng când mi-a spus. Mi-a venit să-l iau în braţe şi să-i spun că îmi pare rău. Şi că mi-aş dori din tot sufletul să fie fericit. E incredibil câte se pot ascunde într-un om şi să n-ai niciun habar. Mi-a spus că se mai gândeşte uneori la ea. Nu are poze. Nu am cuvinte.

Mă simt ca în şcoala generală şi îmi place!

"Dacă erai în tramvai atunci nu s-ar mai fi întâmplat niciun accident."

Aşa trebuie să înceapă o poveste frumoasă!

Am vorbit iar unul cu celălalt. Am nevoie urgentă de subtitrări!

Gândesc în imagini.

Azi am avut o zi atât de urâtă, încât n-am de gând să povestesc ce s-a întâmplat pentru că nu vreau să-mi amintesc de ea nici măcar peste ani.

Mi-ar fi plăcut să văd doi ca noi.

Am simţit că suntem nu cei mai frumoşi, dar cei mai fericiţi oameni. Pentru momente ca astea trăim.

Dorul îmi muşcă din oase. E cumplit să-ţi fie dor şi să nu ştii de cine. Sau mai rău, să-ţi fie teamă să-ţi recunoşti.

Am ţinut în viaţă prea mulţi oameni pe sufletul meu.

Mergem din groapă-n groapă. În ritmul ăsta o să ajungem în iad înainte să murim.

"Mi-e dor de cum sunt când sunt cu tine", mi-a spus.

You'll learn to live without me

Photo by Farrel Nobel on Unsplash

"You'll learn to live without me."

Nu. Nu înveţi. Îţi aminteşti.

Despre toate câte s-au terminat

Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash

N-am avut niciodată tăria să plec fără să mă uit înapoi. Nici suficient respect de sine pentru a pleca de îndată ce-am ştiut că mai devreme sau mai târziu se va ajunge la asta. Nici suficientă înţelepciune pentru a înţelege că atunci când cineva nu te vrea, nu te vrea şi punct. Oricât ai încerca să-ţi devii o variantă mai bună. Cea mai bună chiar.

Plecarea noastră se face cu paşi mărunţi. Câteva zile să ne împachetăm hainele. Câteva săptămâni să inventariem câtor dorinţe le va fi imposibil să se îndeplinească din momentul în care vom ieşi pe uşă. Apoi un pas în fiecare zi. Şontâc, şontâc până la prag. Şi-acolo stop. Ne uităm în spate. Uneori şi celălalt se uită la noi. Fiecare pas înainte cu ochii privind înapoi. Aşa am făcut eu. Şi-apoi am ajuns să mă întreb de ce, din moment ce au trecut luni sau ani, peisajul şi oamenii au rămas la fel. 

încăpăţânare.proStie.încăpăţânare.ProstiE.încăpăţânare.pRostie.
încăpăţânAre.prosti.îNcăpăŢânare.prostie.încăpĂţânare.

Am lăsat ca tot aerul să-mi iasă din plămâni. Apoi am acceptat realitatea. Am îmbrăţişat ideea de ne-noi. Asta doar pentru ca apoi să apari din nou şi sădeşti, pentru a nu ştiu câta oară, speranţa în mine. Când ştii că eu nu calc florile în picioare. Cu toate că tind să cred că speranţa e mai degrabă o buruiană decât o floare. Au murit prea mulţi cu ea în braţe. N-o să fie şi cazul meu. Pentru că o să o îngrop eu prima. Pentru a supravieţui trebuie să fim capabil de orice. 

And I wonder if we ever find out what we’re after

Photo by Tori Wise on Unsplash

- Băi, ce am crescut...

- Dar tot mici am rămas. Când s-au complicat lucrurile?

- Vara asta, ţi-am răspuns.

Dar am greşit. Lucrurile n-au fost niciodată simple, doar par că au fost atunci când privim în urmă. Stăteam întinse în pat cu un strop de magie în mână pe care îl pasam de la una la alta şi povesteam. Despre fiecare Pseudo-Sfârşit de lume de acum câteva luni sau ani. Toate devenite acum prexte de râs. Pentru că acum ştim că sfârşitul nu va veni nicicând odată cu sosirea sau plecarea unui om. E nevoie de mai mult decât atât.

Când oamenii pe care ni-i credeam pentru totdeauna au ajuns să aibă, ca şi restul, data limită? Şase zile, opt luni, patru ani – atât au durat. Durerea de după > perioada lor de şedere. Ştiu că nu e e deloc simplu să alegi ce cine ţi-e mai bun. Pentru că de foarte multe ori persoana pe care o vrei şi cea de care ai nevoie... sunt două suflete diferite. Sper din suflet să ţi se îndeplinească dorinţa. Eu n-am avut tort, dar dacă aş fi avut, dorinţa mea nu s-ar fi îndeplinit. Dorinţa mea nu s-a îndeplinit. Mă îndoiesc că nişte lumânări ar fi putut schimba mare lucru. Dar cine ştie, poate a fost mai bine aşa. La urma urmei niciodată n-am ştiut cine îmi prieşte şi cine nu.

De-abia ne aştept viitorul! N-am nici cea mai mică îndoială că va fi mai puţin decât ne-am dorit să fie. Vara asta ne-a schimbat toamna cum nici măcar nu ne-am fi putut imagina. Cine ştie câte, dar mai ales CÂŢI ni se vor mai schimba până în Vara Viitoare. Şi după ea.

'Cause we never understand the beauty in our hands until we're out of time

Goodbye.