Still wear the scars like it was yesterday

Photo by Mario Caruso on Unsplash

Uitasem cât de dificil poate fi uneori să începi din nou. Nu de la zero. Nu. Tocmai asta e și problema. Orice început după primul sfârșit nu se mai face de la nivelul mării. Cu puțin noroc începem iar de la altitudinea unui deal, nici măcar a unei câmpii. Sub 1000 de metri de lucruri și oameni care nu mai sunt. Sub 1000 de metri de dezamăgiri și așa-zise greșeli din care se presupune că ar trebui să înveți. Ce să înveți? Ce înseamnă de fapt a învăța din greșeli? Pentru că pe orice parte aș întoarce-o ajung să-l pedepsesc pe cel de acum pentru greșelile celor de atunci. Asta înseamnă a nu repeta o greșeală? Scepticism bazat doar pe amintiri și dezamăgiri anterioare? Și nimic bazat pe timpul verbal pe care îl trăiesc acum? Sunt. Indicativ prezent. 

Momentan nu am nici cel mai mic habar legat de ce o să fac. Sau de ce va urma – dar asta nu mai reprezintă deja ceva nou. Știu doar că sunt destui metri sub mine. Și am nevoie urgentă de o mare mare care să-i facă să intre la apă. N-am pretenții de ocean. Ghinionul meu că totul costă.