I'm not sorry for what we did, who we were, I'm not sorry I'm not her

Nicio-nicio-niciodată!

Photo by James Coleman on Unsplash

- Bună seara. Am venit ca să...

- Ne pare rău. Toate mesele sunt rezervate în seara asta.

- Nu, nu. Am venit ca să îmi iau trandafirul. L-am uitat aici mai devreme.

- Bine.

- Nu vă supăraţi, aţi văzut cumva un trandafir alb? Am stat la masa asta mai devreme.

- Un trandafir alb?

- Da.

- A venit mai devreme un băiat şi l-a luat.

- Ah... mulţumesc.

Ce fel de om uită o floare într-o ceainărie?

Song to say goodbye

Photo by Daniel Jensen on Unsplash

Ne-am pierdut unul pe altul de trei ori. Înainte ca doi. Astăzi ca orice altceva.

E mai bine să ştiu că mă urăşti decât că mă iubeşti, aşa nu o să mai suferi. După nimeni din lumea asta nu merită să suferi aşa cum ai suferit tu după mine.

Sper să nu mă ierţi niciodată pentru toată durerea pe care ţi-am provocat-o fără să vreau. În felul ăsta n-o să am cum să te mai rănesc vreodată. Pentru că e uşor să răneşti, chiar şi atunci când nu vrei.

Mi-ai spus că eu te-am învăţat să iubeşti. Sper să o faci în continuare. Nu vreau ca eu să-ţi fi dat şi să-ţi fi luat asta. Nimic nu începe şi nu se termină cu mine, dar tu probabil ştii asta deja.

Ştiu că acum sunt o dezamăgire şi nu, nici atunci şi nici acum nu am spus-o ca să mă contrazici. Diferenţa este că acum nu o vei mai face. Şi mă bucură asta.

Şi din moment ce tot de la Placebo a fost prima melodie, lasă-ma să citez un vers “you and me won’t be unhappy”.

Ne-am prăbuşit împreună şi sincer nu ştiu care pe care a tras după el.

Sentimentele nu vor mai fi împărţite în două corpuri.

Ţi-aş spune să mă uiţi, dar ştiu că deja ai făcut-o.

Nu cred că o să ne mai vedem vreodată.

Uneori e pur şi simplu mult prea târziu.

Nu mai sunt fata pe care ai iubit-o.

Timpul ne iubeşte pe amândoi.

Să nu-ţi fie dor de mine.

O să fie bine.

Adio. Poate.

Despre competiţii

Photo by nikko macaspac on Unsplash

Am învăţat că în competiţiile dintre noi doi, cel care câştigă de fapt pierde. Ne întrecem să vedem care suferă mai mult, pe care îl doare mai tare, căruia îi lipsesc mai multe bucăţi din suflet, care a plâns mai mult, care e mai singur, care zâmbeşte mai puţin, mai trist, mai fals. Ne batem cu pumnii în piept, ne împingem, urlăm unul la altul. Ne întrecem ţipându-ne durerea. Tu durerea pentru mine, iar eu durerea pentru el. Cine câştigă? Nu ştiu. Ştiu doar că, oricum ar fi, amândoi am pierdut. Tu pe mine şi eu… pe el.

- Ce-ţi mai place şi ţie să răsuceşti cuţitu-n rană.

- Mai ales când e vorba de mine.

- Şi nu numai.

- Eşti victimă colaterală, îmi pare rău...

- N-ai ce-i face.

- Ca să nu-ţi mai fac rău ţie, trebuie să nu îmi mai fac mie. Şi nu sunt pregatită să renunţ la asta încă.

- Nici eu.

Edit la 30 decembrie 2010 14:31: Acum sunt :).

Despre iubire

Photo by Jamie Street on Unsplash

Am învăţat că există mult prea multe feluri de a iubi. Iubim fără să ştim, fără să o arătăm, fără să o spunem, fără ca celălalt să ştie. Iubim în secret, pe faţă, strigând în gura mare sau şoptind. Iubim blând, brutal, tandru, violent, pur, murdar. Iubim fără ca celuilalt să îi pese, fără ca celălalt să afle vreodată, fără ca celălalt să ne iubească înapoi.

Şi am învăţat... poţi să iubeşti pe cineva fără ca între voi să fie iubire. 

Doar o adâncă prăpastie.

Despre bătăi de inimă

Photo by Daria Nepriakhina on Unsplash

Am învăţat că nu există niciodată prea multe bătăi de inimă pentru o singură zi. Alea sunt ca să compenseze zilele în care avem prea puţine. E ca şi cum, până la moarte, trebuie să acoperim un anumit număr de bătăi de inimi. Şi atunci inima bate şi încearcă să atingă numărul respectiv. Număr pe care, la cât de multe simt, cred că l-am depăşit de mult. 

Te întreci cu mine? Hai să vedem a cui bate mai repede, mai puternic, mai dureros.

Contradicţii

Photo by Mahdi Soheili on Unsplash

- Sunt o dezamăgire.

- Te aştepţi să te contrazic?

- Nu.

- Dar o s-o fac oricum.

- M-am săturat!

- De ce?

- De ce e între noi doi.

- Mai bine zis de ce nu e între noi doi…

Luna de pe cer?

Marea cu sarea?

Imposibilul?

Poate…

Poate.

(Două) Şanse

Photo by Nicholas Gercken on Unsplash

El: Avem sentimentele împărţite.

Ea: Împărţite în?

El: În două corpuri.

Şi poate până la urmă eu sunt cea care nu se poate nicicum sincroniza. Poate... Poate.

Not your wondergirl

Nu îmi mai cere să te salvez. Poate par a fi egoistă, dar pe mine cine mă salvează? În niciun caz tu.

Le-am cerut şi eu ajutorul. Şi ei mi-au întins inimi, sfaturi, mâini, gânduri şi îmbrăţişări. Le-am primit pe toate şi cu ajutorul lor mi-am creat fundaţia. Pereţii i-am ridicat de una singură. Cât despre tavan, l-am aşteptat pe el să îl construiască. Dar anotimpurile nu aşteaptă şi, uite, m-a prins iarna fără acoperiş. Aşa vrei să ajungi şi tu? Să tremuri de frig între zidurile tale aşteptându-mă să te încălzesc? Apucă-te să-ţi construieşti de unul singur tavanul, pentru că eu nu voi veni. Aşa cum nici el nu a venit. Îmi pare rău, dar am propriul acoperiş de care trebuie să mă ocup.

Nu îmi mai cere să te salvez. Principalul ajutor trebuie să vină din tine însuţi. Şi crede-mă, abia sunt în stare să mă salvez pe mine, darămite şi pe tine. Slabi suntem doar pentru că ne credem slabi. Încetează să te mai agăţi de mine. Încetează să îmi ceri ajutorul. Nu vreau să depinzi de mine. Nu vreau să ai încredere în mine. Nu vreau să fiu totul. Nu vreau să simţi pentru mine ce simt eu pentru el. Aşa că începe să scazi. Scade Vama Veche, scade că îţi pasă, scade că regreţi şi scade că nu mă mai poţi avea. Şi o să rămâi cu zero. Aşa cum ar trebui eu să fiu. Nulă.

Numără până la trei şi începe. Salvează-te de unul singur. Nu-mi cere instrucţiuni, habar nu am ce ar trebui să faci. Abia am început să învăţ să fac şi eu asta. Dar îţi dau un pont. Primul lucru pe care l-am făcut? M-am ridicat.

Salvează-te de unul singur. A sosit vremea să facem amândoi asta.

"be your wondergirl

i'm not gonna save you

wondergirl

go save yourself

no way, won't go down in your flames

because wondergirl won't save your life."

Nu pentru că n-ar vrea. Nu pentru că n-ar putea. Ci pentru că e ceva ce TU trebuie să faci.

În miez de noapte

Photo by Kenta Kikuchi on Unsplash

Ea: Spune-mi ceva drăguţ.

El: Pepene!

Mărturisire...

Photo by Sage Friedman on Unsplash

- Nu ai văzut niciodată.

- ?!

-Nu ai văzut niciodată. Eşti orb. Nu ai văzut cum tremuram prima dată când ne-am întâlnit sau cum încercam să leg o conversaţie cu tine. Nu ai văzut cum te priveam atunci când stăteai la câţiva metri de mine şi ascultai muzică; şi nici cum mi-am aplecat ochii când privirile noastre s-au întâlnit. Nu ai văzut cum râdeam cu atâta poftă când ai venit cu mine să mă schimb. Şi eu eram în baie şi tu în cameră pe pat. Şi ţi-am spus "dacă mi-ar fi zis cineva acum trei luni că pe vremea asta o să fiu în Vama Veche, în baie, schimbându-mă, iar tu o să fii de partea cealaltă a uşii purtând cu mine o conversaţie despre mâncare, i-aş fi zis că delirează". Nu ai văzut cum m-am înroşit când m-ai luat prima dată de mână. Nu ai văzut niciodată cum am tresărit când m-ai luat în braţe pe plajă. Nici cum îmi străluceau ochii. Nu ai văzut cum încercam să mă agăţ de tine şi să îmi întipăresc în minte tot ce ţinea de tine, de la cum miroseai la pielea ta. Tot. Voiam să ţin minte fiecare detaliu. Şi l-am ţinut. Nu ai văzut cum îmi tremura vocea atunci când ţi-am zis că o să îmi lipseşti. Nici cum zâmbeam în dimineaţa aia în care am dormit împreună pe plajă. Am iubit momentul ăla cu tot sufletul meu. Exact aşa cum era. Chiar dacă eram plină de nisip pe tot corpul, chiar dacă eram obosiţi. A fost perfect. Nu ai văzut cât de fericită am fost a doua zi şi nici cât de mult mi-am dorit să înotăm împreună. Nu ai văzut cât de îngrijorată eram din cauză că aveai febră. Nici cât de speriată eram că toate farmaciile erau închise. Nu ai văzut că din cinci in cinci minute puneam mâna pe obrajii tăi ca să văd dacă mai arzi. Nu ai văzut cât de rău mi-a părut că m-am purtat urât în seara aia. Nu vei înţelege niciodată motivul pentru care am făcut asta. Pentru că nici măcar eu nu îl înţeleg. Nu ai văzut cât de speriată am fost a doua zi când m-ai sunat şi mi-ai spus că trebuie să pleci. Speriată, dezamăgită, furioasă, tristă. Toate. Da. Le-am simţit pe toate, pentru ce? Pentru două zile. În care tu nu ai văzut niciodată felul în care te priveam. Şi nici nu o să îl vezi. În care tu nu ai văzut niciodată cum zâmbeam când mă ţineai de mână… Aşa cum nu ai văzut cât de frică mi-a fost să rostesc alea şase cuvinte în dimineaţa aia. Sau era deja amiază? Nici nu mai ştiu. "Cred că mă îndrăgostesc de tine". Crezi că mi-a fost uşor? Nu… a fost oricum vrei tu, numai uşor nu. Nu ai văzut că abia mă abţineam să nu plâng. Şi nu o să ştii niciodată că atunci când ceilalţi au zis "haide, mă, nu mai plânge" şi tu ai întrebat "cine plânge?", iar Ioana a spus "eu am plâns mai devreme", de fapt fusesem eu. Nu te-ai întrebat niciodată de ce tocmai în momentul ăla am ieşit din cameră? A fost ca să nu mă vezi. Nu voiam să mă crezi slabă. Am ieşit din cameră, m-am liniştit şi m-am întors. Nu ai ştiut. Şi nici nu o să ştii vreodată. Nu ai văzut cât de tare m-am bucurat că o să mai rămâi o noapte. Mă mulţumeam şi cu o noapte. Nu ai văzut cât am stat şi te-am privit cum dormi şi te mângâiam uşor pe faţă şi pe gât temându-mă să nu te trezeşti. Şi ca în prima seară, încercam să întipăresc tot în minte. Să nu se piardă, să rămână viu. Şi aşa a rămas. Nu ai ştiut niciodată cât de mult mi-am dorit să nu vină dimineaţa. Aş fi dat orice. Dar a venit. Şi tu nu ai văzut cât m-am abţinut să îţi arăt cât de tare mă doare. Pentru că m-a durut. Mult. Şi deşi aveam ochii plini de lacrimi şi ai văzut asta, nu ai cum să îţi imaginezi cât de greu mi-a fost. Nu ai văzut cât de mult mă uram în momentele ălea pentru că stăteam aşa în faţa ta. Plângând. Vulnerabilă. Slabă. Nu ai văzut cât de tare m-a rănit faptul că nu ştiai ce să îmi spui, cum să mă faci să mă simt mai bine. Nu o să ştii niciodată cât am urât şi iubit melodia aia de la Placebo, care, după cum ai spus tu, "se potrivea". Nu ai văzut cât de greu mi-a fost să te las să pleci şi cât m-am chinuit să schiţez zâmbetul ăla forţat când ai spus "ne mai vedem", iar eu ţi-am răspuns "o să învăţ să gătesc până atunci". Nu ai văzut. Niciodată. Şi nu o să ştii niciodată cât de mult a însemnat tot pentru mine, cât îmi lipseşti. Şi cât de fericită am fost şi asta doar datorită ţie. Şi că aş da orice să îţi mai simt parfumul măcar o dată. N-o să ştii. Niciodată. Dar poate… poate că e mai bine aşa...

- Nu ştiu ce să zic...

- Niciodată nu ai ştiut...

13 august

Photo by Earth on Unsplash

In every girl's life there's a boy she'll never forget and a summer where it all began.