Saturday, April 17, 2021

Paralel

Dintre toate viețile pe care
le-am fi putut trăi împreună 
am avut neșansa
să o trăim tocmai pe asta,

unii oameni cred că secundele ne sunt numărate
de la bun început –
eu cred că toți ne naștem ceasornicari
timpul ni-l facem cu mâna noastră,
uneori prea lung
de multe ori prea scurt,
e o adevărată artă în 
a începe
și
a sfârși,

doliul pentru ce nu am apucat să fim
mi-l port pe sub haine,
în timp ce 
picioarele mele merg înainte
fredonând
ritmul pașilor tăi.

Dintre toate viețile pe care
le-am fi putut trăi 
fără să ne întâlnim vreodată,
am avut norocul
să o trăim tocmai pe asta.

Sunday, April 4, 2021

Ca să nu plecăm de unde ne-am întors

Mă doare, 
dar merg înainte
cu durerea strânsă la piept
și ochii privind înapoi –
oamenii mă întreabă încotro mă îndrept,
eu le spun că mă îndrept mereu
spre o nouă zi
și tot așa
și tot așa
până când mă voi simți mai ușoară,
până când brațele mele nu vor mai avea
ce să îmbrățișeze,
dragostea-mea-pentru-tine
trebuie să aibă și ea
un termen de valabilitate
chiar dacă am întors-o pe toate părțile
și nu scrie nimic,
nu are cum să fie altfel
când știu că totul se va duce cândva,
așa că merg înainte
zi 
după 
zi 
după 
zi 
după 
zi,
nu mă voi opri pentru că
asta ar însemna să mă întorc
și ar fi păcat...
când am ajuns deja
atât de departe.

Haiku #9

Some people put salt
On our wounds and then make
It taste like honey.