Mă doare,
dar merg înainte
cu durerea strânsă la piept
și ochii privind înapoi –
oamenii mă întreabă încotro mă îndrept,
eu le spun că mă îndrept mereu
spre o nouă zi
și tot așa
și tot așa
până când mă voi simți mai ușoară,
până când brațele mele nu vor mai avea
ce să îmbrățișeze,
dragostea-mea-pentru-tine
trebuie să aibă și ea
un termen de valabilitate
chiar dacă am întors-o pe toate părțile
și nu scrie nimic,
nu are cum să fie altfel
când știu că totul se va duce cândva,
așa că merg înainte
zi
după
zi
după
zi
după
zi,
nu mă voi opri pentru că
asta ar însemna să mă întorc
și ar fi păcat...
când am ajuns deja
atât de departe.
Ce ne-am face fara farama de speranta pe care o purtam toti in suflet?
ReplyDeleteSome things just don't spoil over time. Like wine, cheese, pure stable substances and love.
ReplyDeleteI can't tell if this might be a good thing or not.
DeleteIt's subjective i guess... Some people are into fine dining and heartbreak. Some would argue that being broken hearted and falling in love are the same kind of feeling, only one is hopeful, while the other is governed by constant pessimism. They can be both painful and beautiful in the sense that they're an endless and universal muse. Rivers of tears, being tears of joy or sorrow, never ran dry throughout human history.
ReplyDelete