- Te cunosc de când erai mică.
- Serios? Îţi mai aminteşti cum eram?
- Bineînţeles. Te încruntai la mine în fiecare zi în care mama ta te îmbrăca cu rochiţa aceea... hmm, albastră parcă era.
- Da, albastră... Mi-o amintesc şi acum. E şi normal de altfel, la cât de tare am urât-o. Cred că numai eu ştiu...
- Şi eu, puteam citi clar pe chipul tău.
- Continuă, te rog, vorbeşte-mi...
- Ţi-am spus, nu-mi acordai prea mare atenţie în afara zilelor în care nu erai îmbrăcată cu rochia aceea. Dar asta nu a fost pentru mult timp.
- Ce vrei să spui?
- Ai început sa creşti, deveniseși adolescentă. O frumoasă adolescentă. Începuseși să petreci mai mult timp în compania mea. Purtam chiar şi discuţii.
- Serios?
- Da.
- Despre ce vorbeam?
- Întotdeauna despre tine şi niciodată despre...
- Tine. Am fost egoistă, îmi pare rău...
- E în regulă, nu îţi face griji. Îmi făcea plăcere să te ascult şi mă bucuram că aveai încredere în mine. Îmi mărturiseai tot. Am încercat mereu să te ajut... nu ştiu cât de bine am reuşit în privinţa asta. Mă durea nespus de mult când îmi aruncai privirile acelea pline de reproş sau când te uitai la mine cu ochii ăia mari şi albaştri. Mă durea că nu am putut să te schimb... Mă rugai asta în fiecare zi în care mă priveai, dar nu voiai să înţelegi că nu stă în puterile mele să fac asta. Nu te puteam schimba în niciun fel.
- Dar am înţeles acum...
- Ştiu. Atunci însă erai prea încăpăţânată pentru a accepta anumite lucruri. Într-o zi, nu ştiu dacă îţi mai amineşti, te-ai înfuriat atât de tare încât m-ai lovit. Vezi? Încă mai am rana. Nu se va mai vindeca vreodată. Dar nu-i nimic, atunci când o privesc sau o simt, îmi amintesc de tine şi asta mă face să zâmbesc.
- Am fost atât de... crudă.
- Nu. Crudă nu este cuvântul potrivit. Erai doar tânără. Şi nu erai pregătită pentru a înţelege anumite lucruri. Cu timpul te-ai schimbat. Tot despre tine discutam, dar de data asta lucruri mai profunde. Stăteam zi de zi faţă în faţă şi vorbeam. Despre orice. Am încercat să memorez fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus, fiecare expresie a feţei tale. Însemna mult pentru mine compania ta.
- Şi tu ai însemnat mult pentru mine...
- Îmi amintesc de cât de frumoasă erai în rochia de mireasă. A fost prima dată în viaţa ta când ai fost îndeajuns de bună. Pentru tine şi nu pentru ceilalţi.
- Îmi amintesc şi acum ziua aia...
- Stăteam de vorbă în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Apoi a venit fetiţa ta pe lume şi nu ai mai avut timp pentru mine. Mă uitaseși acolo, acoperită de praful vremii...
- Iartă-mă...
- Nu, nu îţi cere scuze. Era normal să nu mai ai timp pentru mine. În plus, ştiam că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Îmi amintesc de ziua nunţii fetei tale. Stăteaţi amândouă, una lângă alta, în faţa mea. Semănaţi atât de bine. Singura diferenţă dintre voi doua era vârsta şi...
- Ochii. Are ochii tatălui ei.
- Aşa e.
- Mă bucur că vorbim din nou.
- Şi eu. Am crescut împreună, am îmbătrânit împreună.
- Ce a trecut timpul... parcă ieri stăteam supărată din cauza rochiei ăleia. În fiecare dimineaţa în care mă privesc mă întreb "oare sunt chiar eu sub chipul ăsta atât de stângaci cioplit?". Am nevoie de un chip nou precum tu ai nevoie de ...
- O nouă ramă.
- Promit să îţi cumpăr una dacă îmi vei arăta imaginea mea veche. Aceea tânără, fericită şi lipsită de griji.
- Ştii că nu pot face asta...
- Te rog...măcar încearcă. M-ar face fericită...
E o seară caldă de mai. Într-un apartament, la etajul doi, o femeie în vârstă se priveşte în oglindă, însă reflexia nu coincide. Pe suprafaţa oglinzii se conturează o fetiţă îmbrăcată într-o rochiţă albastră privindu-se încruntată. Imaginea se deformează apoi şi înfăţişează o frumoasă adolescentă care zâmbeşte dansând şi făcând piruete în timp ce chipul îi îmbătrâneşte. Bătrâna surâde şi scrie pe lista de cumpărături ce avea să o facă a doua zi, sub dulceaţă, fericire, lapte şi speranţă: "o ramă nouă pentru un prieten drag".
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.