Photo by Kate Macate on Unsplash
Iartă-mă. Ştiu că vorbele sunt de prisos, dar totuşi îţi scriu ca să îmi cer iertare. Ştiu, e numai vina mea şi te rog să nu mă contrazici pentru că am dreptate, eu te-am adus în starea asta. Iartă-mă.
Nici nu ştiu cum să încep... Dacă ai putea să îmi vorbeşti mi-ai spune: "începe cu începutul", dar nu, eşti mult prea slăbită şi bolnavă ca să îmi vorbeşti. Uite, cu scrisoarea asta îţi trimit nişte bandaje şi nişte medicamente ca să te poţi vindeca mai repede. Dacă vrei, te pot bandaja chiar eu, o să am grijă, stai liniştită, nu o să te rănesc sau neglijez aşa cum am făcut-o de obicei. Am vrut să îţi cumpăr şi nişte aracet pentru a te putea reface, lipi, pentru a reveni la forma iniţială; dar vânzătorul mi-a spus că singurul tip de aracet care este în stare să facă asta este timpul, şi nu e de vânzare. Ţi-am cumpărat şi nişte bomboane de ciocolată, întotdeauna zburdai de fericire atunci când le vedeai. Sper să îţi placă. Nu, nu încerc să îţi cumpăr iertarea cu nişte medicamente sau dulciuri, ştiu că la asta te gândești acum. Probabil nici nu vei dori să le accepţi, dar te rog... fă asta. Nu pentru mine, ci pentru tine; îţi vor prinde bine.
Nici nu ştiu ce să îţi zic. Mă simt atât de stingherită şi vinovată. Totul e din vina mea, recunosc şi îmi asum greşelile. Ştiu că sună foarte clişeic, dar dacă aş putea da timpul înapoi aş face-o. Aş fi ascultat de tine si de rugăminţile tale şi nu i-aş mai fi oferit sentimentele mele ca aperitiv pe tavă. Sentimentele mele, ale tale, ale noastre? Te las pe tine să decizi. Eu am luat deja mult prea multe decizii greşite. Nu vreau să mai greşesc faţă de tine sau să te mai rănesc în vreun fel sau altul. Acum vei încerca să mă faci să mă simt mai bine şi vei vrea să îmi spui că vei fi bine, că timpul le vindecă pe toate şi că nu ţi-am făcut atât de mult rău. Dar eu am văzut ce răni adânci ţi-am produs cu egoismul şi orgoliul meu. Ştiu că nu o să fii bine şi ştiu că nu te merit. Mă întreb cum mai suporţi să trăieşti cu mine. Cum de nu îţi provoc repulsie? Sunt norocoasă că te am, altele probabil m-ar fi părăsit de mult sau ar fi încetat să îmi mai vorbească. Da, aşa cum îmi vorbeşti tu, prin sunete. Sunete care înainte erau calde şi puternice. Sunete care acum sunt obosite, reci, slabe, seci.
Meriţi tot ce e mai bun în lumea asta. Meriţi să vibrezi de încântare, să sari în sus de bucurie şi să radiezi de fericire. Meriţi toate bomboanele de ciocolată din lume, toate zilele însorite şi toate nopţile înstelate. Ştiu cât de mult iubeşti lumina soarelui şi felul în care strălucesc stelele. Simţeam cum de fiecare dată tresăreai de bucurie atunci când le priveai. Meriţi să tremuri de emoţie aşa cum făceai înainte. Nu meriţi tot ce ţi-am oferit eu. Cred că te-am îmbolnăvit, îmi pari atât de confuză şi amorţită cu privire la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Ai suferit până când nu ai mai simţit nimic, nici măcar durere.
Nu ştiu ce altceva aş mai putea să îţi spun, să îţi scriu... Sper că vei primi scrisoarea mea. Nu este nevoie să îmi scrii şi tu, ştiu că eşti mult prea slăbită şi înţeleg. Putem comunica prin sunete. O să ascult cu mare atenţie tot ce vei avea să îmi spui.
Te rog, iartă-mă.
Cu drag către tine – inima mea care, în ciuda faptului că eşti spartă si răspândită în tot corpul meu, încă baţi şi încerci din răsputeri să te reîntregeşti.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.