Photo by Ehud Neuhaus on Unsplash

da! Da! DA!

Ș sau ce-naiba-o-să-fac

Photo by Noah Silliman on Unsplash

De fiecare dată când îmi adun curajul să fac un pas către tine, tu faci unul înapoi. Şi invers. Uite-aşa o să rămânem mereu la început. Mă întreb unde o să ajungem în ritmul ăsta. Nicăieri, îmi răspund. Tocmai asta e şi problema – că mergem, dar stăm pe loc. Distanţa e mereu aceeaşi. Nu ne sincronizăm nicicum. 

 Şi totuşi… Puteam să jur că-n seara aia… inima ta bătea fix când inima mea tăcea. 
Şi asta mi s-a părut cea mai frumoasă linişte.

XIII

Photo by Jingxi Lau on Unsplash

Aşa a fost să fie. Să ne vedem. Am avut un început de gol în stomac pe care creierul sau inima mea, încă nu ştiu care e mai deştept, l-a astupat imediat. Cu aer. De picioare au uitat amândoi să se ocupe. Am tremurat puţin. Am simţit puţin. Dar e bine. Cu timpul totul dispare.

DESPRE VARA CARE VA SĂ VIE

Photo by Nijwam Swargiary on Unsplash

Sfârşitul fiecărei veri m-a găsit făcându-mi planuri pentru următoarea. Şi în ciuda foilor pe care mi-am notat fiecare aşteptare şi speranţă privind ceea ce va urma, n-am reuşit niciodată să ajung la destinaţia pe care mi-am propus-o iniţial. Oricât am încercat să nu-mi scap visele din ochi sau oamenii de mână. Vara care a urmat m-a găsit întotdeauna în alt loc şi lângă alţi oameni. Aşa că vara asta o voi încheia fără foi, fără liste, fără vise scrise cu linuţă unele sub altele. Doar cu speranţa că vara care va să vie... va fi, ca şi până acum, de neuitat. Şi-aşa va fi! În caz contrar, mă văd nevoită să apelez la dovlecelul meu magic!

Fragmente de vară

Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash

Viaţa e frumoasă atunci când nu e nimeni suficient de aproape încât să te rănească. Dar atunci e şi mai frumoasă!

Sunt în grădină pe o pătură. Nu mai e soare. Încerc să-mi dau seama când am avut ultima zi urâtă, dar nu reuşesc.

- Mai eşti?

- Mhm.

- Mă speriasem!

- De ce?

- Am crezut că nu mai eşti.

Mi-a venit să plâng când mi-a spus. Mi-a venit să-l iau în braţe şi să-i spun că îmi pare rău. Şi că mi-aş dori din tot sufletul să fie fericit. E incredibil câte se pot ascunde într-un om şi să n-ai niciun habar. Mi-a spus că se mai gândeşte uneori la ea. Nu are poze. Nu am cuvinte.

Mă simt ca în şcoala generală şi îmi place!

"Dacă erai în tramvai atunci nu s-ar mai fi întâmplat niciun accident."

Aşa trebuie să înceapă o poveste frumoasă!

Am vorbit iar unul cu celălalt. Am nevoie urgentă de subtitrări!

Gândesc în imagini.

Azi am avut o zi atât de urâtă, încât n-am de gând să povestesc ce s-a întâmplat pentru că nu vreau să-mi amintesc de ea nici măcar peste ani.

Mi-ar fi plăcut să văd doi ca noi.

Am simţit că suntem nu cei mai frumoşi, dar cei mai fericiţi oameni. Pentru momente ca astea trăim.

Dorul îmi muşcă din oase. E cumplit să-ţi fie dor şi să nu ştii de cine. Sau mai rău, să-ţi fie teamă să-ţi recunoşti.

Am ţinut în viaţă prea mulţi oameni pe sufletul meu.

Mergem din groapă-n groapă. În ritmul ăsta o să ajungem în iad înainte să murim.

"Mi-e dor de cum sunt când sunt cu tine", mi-a spus.

You'll learn to live without me

Photo by Farrel Nobel on Unsplash

"You'll learn to live without me."

Nu. Nu înveţi. Îţi aminteşti.

Despre toate câte s-au terminat

Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash

N-am avut niciodată tăria să plec fără să mă uit înapoi. Nici suficient respect de sine pentru a pleca de îndată ce-am ştiut că mai devreme sau mai târziu se va ajunge la asta. Nici suficientă înţelepciune pentru a înţelege că atunci când cineva nu te vrea, nu te vrea şi punct. Oricât ai încerca să-ţi devii o variantă mai bună. Cea mai bună chiar.

Plecarea noastră se face cu paşi mărunţi. Câteva zile să ne împachetăm hainele. Câteva săptămâni să inventariem câtor dorinţe le va fi imposibil să se îndeplinească din momentul în care vom ieşi pe uşă. Apoi un pas în fiecare zi. Şontâc, şontâc până la prag. Şi-acolo stop. Ne uităm în spate. Uneori şi celălalt se uită la noi. Fiecare pas înainte cu ochii privind înapoi. Aşa am făcut eu. Şi-apoi am ajuns să mă întreb de ce, din moment ce au trecut luni sau ani, peisajul şi oamenii au rămas la fel. 

încăpăţânare.proStie.încăpăţânare.ProstiE.încăpăţânare.pRostie.
încăpăţânAre.prosti.îNcăpăŢânare.prostie.încăpĂţânare.

Am lăsat ca tot aerul să-mi iasă din plămâni. Apoi am acceptat realitatea. Am îmbrăţişat ideea de ne-noi. Asta doar pentru ca apoi să apari din nou şi sădeşti, pentru a nu ştiu câta oară, speranţa în mine. Când ştii că eu nu calc florile în picioare. Cu toate că tind să cred că speranţa e mai degrabă o buruiană decât o floare. Au murit prea mulţi cu ea în braţe. N-o să fie şi cazul meu. Pentru că o să o îngrop eu prima. Pentru a supravieţui trebuie să fim capabil de orice. 

And I wonder if we ever find out what we’re after

Photo by Tori Wise on Unsplash

- Băi, ce am crescut...

- Dar tot mici am rămas. Când s-au complicat lucrurile?

- Vara asta, ţi-am răspuns.

Dar am greşit. Lucrurile n-au fost niciodată simple, doar par că au fost atunci când privim în urmă. Stăteam întinse în pat cu un strop de magie în mână pe care îl pasam de la una la alta şi povesteam. Despre fiecare Pseudo-Sfârşit de lume de acum câteva luni sau ani. Toate devenite acum prexte de râs. Pentru că acum ştim că sfârşitul nu va veni nicicând odată cu sosirea sau plecarea unui om. E nevoie de mai mult decât atât.

Când oamenii pe care ni-i credeam pentru totdeauna au ajuns să aibă, ca şi restul, data limită? Şase zile, opt luni, patru ani – atât au durat. Durerea de după > perioada lor de şedere. Ştiu că nu e e deloc simplu să alegi ce cine ţi-e mai bun. Pentru că de foarte multe ori persoana pe care o vrei şi cea de care ai nevoie... sunt două suflete diferite. Sper din suflet să ţi se îndeplinească dorinţa. Eu n-am avut tort, dar dacă aş fi avut, dorinţa mea nu s-ar fi îndeplinit. Dorinţa mea nu s-a îndeplinit. Mă îndoiesc că nişte lumânări ar fi putut schimba mare lucru. Dar cine ştie, poate a fost mai bine aşa. La urma urmei niciodată n-am ştiut cine îmi prieşte şi cine nu.

De-abia ne aştept viitorul! N-am nici cea mai mică îndoială că va fi mai puţin decât ne-am dorit să fie. Vara asta ne-a schimbat toamna cum nici măcar nu ne-am fi putut imagina. Cine ştie câte, dar mai ales CÂŢI ni se vor mai schimba până în Vara Viitoare. Şi după ea.

'Cause we never understand the beauty in our hands until we're out of time

Goodbye.

Photo by Jez Timms on Unsplash

Ai uitat că eu nu uit?

Unde se îngroapă tot ce a murit în noi?

Photo by Christina Deravedisian on Unsplash

Unde se îngroapă tot ce a murit în noi? Dacă tot înăuntrul nostru... atunci înţeleg tot dezastrul pe care-l ascundem sub piele. Morţii cu morţii şi vii cu vii. Aşa ar trebui să fie. Nu putem amesteca cele două lumi fără să suportăm consecinţele.

Vara lui 2012

Photo by Pascal Debrunner on Unsplash

Vara lui 2012 va fi cu siguranţă o vară pe care nu o să o uit prea uşor. N-am făcut lucruri măreţe, de fapt, dacă stau bine să mă gândesc, n-am făcut mai nimic din ce plănuisem iniţial să fac. Nici de călătorit, n-am călătorit, dar cu toate astea, vara lui 2012 se află în top 2 3. Și asta totul datorită oamenilor. Nu ştiu cum se face, dar am mare noroc la oameni: dau numai peste oameni frumoşi! Și asta fără ca măcar să-i caut. 

Și acum... când unii se întorc la casele lor, iar ceilalţi (inclusiv eu) vor pleca cât de curând la facultate... Nu-mi rămâne decât să le mulţumesc tuturor celor care, fără ca măcar să facă din asta un scop, mi-au făcut vara cum nu se putea mai frumoasă! Și cu speranţa în suflet că ne vom revedea şi vara viitoare, la fel de frumoşi, la fel de veseli, la fel de oameni... nu-mi rămâne decât să vă spun că... începusem să uit cât de frumos poate fi uneori să-ţi fie dor!

Photo by Thomas Kinto on Unsplash

A ruginit şi timpul de când nu te-am mai văzut. Îţi dai seama? 
NU MĂ MULŢUMESC CU MAI PUŢIN DECÂT TOT!

Breaking your heart was never my intention

We have become alien...

I'm not quite myself today

Kiss Quick, I've got a line out the door
Who all think they can save me.
One by one they lay the world at my feet,
One by one they drive me crazy.

Shut your mouth,
Pull me out, before this all goes gray.
One by one they lay the world at my feet.
One by one they go away.

I don't love you, but I always will

Dark side

  
"Her love is difficult; loving her is simple as putting raspberries in my mouth."

Nu-ştiu-cui

Photo by Rajesh Rajput on Unsplash

Știu că dau bătăi de cap, dar îmi place să cred pot da şi bătăi de inimă. În plus.

Simplul gând că aş fi putut avea o altă viaţă decât cea pe care o am acum, mă îngrozeşte. 

De-acum încolo când o să strănut, să nu-mi uraţi noroc şi nici sănătate. Uraţi-mi fericire! Eu o să vă urez mereu dragoste.

Îmi caut liniştea şi o strig pe toate străzile. Dar liniştea nu se strigă şi nici nu se tace. Liniştea se şopteşte. Încă nu am învăţat asta. 

Nu pot să mă las în pace!

Mi-a fost mult timp frică de întuneric. Încă îmi e. Trebuie mereu să văd. Să ştiu. Să ştiu!! Abia azi mi-am dat seama că pe întuneric n-ai cum să mai vezi monştrii, dar în schimb poţi vedea licuricii.

După cum ţi-am spus acum un an...

Photo by Pineapple Supply Co. on Unsplash

Poate n-o să fii mereu tot, dar o să fii întotdeauna o parte.

Ce faci când ţi-e dor de tine?

Photo by Jr Korpa on Unsplash

Când ţi-e dor de cineva îl suni sau îi faci o vizită. Uneori îi scrii chiar şi o scrisoare. Dar când ţi-e dor de tine, ce faci? Când ţi-e dor de trăirile de atunci, de sufletul de atunci, de cum obişnuiau să fii şi să fie, ce faci? Maşina timpului nu s-a construit încă, aşa că poate ar fi cazul să înţelegi că atunci e doar un atunci nu şi un acum. Şi să faci în aşa fel încât ca şi Acum-ul ăsta să conteze când te vei uita în urmă. Să nu-ţi pierzi timpul cu fantomele tale. Ci să le îndrepţi către lumină.