Viaţa e frumoasă atunci când nu e nimeni suficient de aproape încât să te rănească. Dar atunci e şi mai frumoasă!
Sunt în grădină pe o pătură. Nu mai e soare. Încerc să-mi dau seama când am avut ultima zi urâtă, dar nu reuşesc.
- Mai eşti?
- Mhm.
- Mă speriasem!
- De ce?
- Am crezut că nu mai eşti.
Mi-a venit să plâng când mi-a spus. Mi-a venit să-l iau în braţe şi să-i spun că îmi pare rău. Şi că mi-aş dori din tot sufletul să fie fericit. E incredibil câte se pot ascunde într-un om şi să n-ai niciun habar. Mi-a spus că se mai gândeşte uneori la ea. Nu are poze. Nu am cuvinte.
Mă simt ca în şcoala generală şi îmi place!
"Dacă erai în tramvai atunci nu s-ar mai fi întâmplat niciun accident."
Aşa trebuie să înceapă o poveste frumoasă!
Am vorbit iar unul cu celălalt. Am nevoie urgentă de subtitrări!
Gândesc în imagini.
Azi am avut o zi atât de urâtă, încât n-am de gând să povestesc ce s-a întâmplat pentru că nu vreau să-mi amintesc de ea nici măcar peste ani.
Mi-ar fi plăcut să văd doi ca noi.
Am simţit că suntem nu cei mai frumoşi, dar cei mai fericiţi oameni. Pentru momente ca astea trăim.
Dorul îmi muşcă din oase. E cumplit să-ţi fie dor şi să nu ştii de cine. Sau mai rău, să-ţi fie teamă să-ţi recunoşti.
Am ţinut în viaţă prea mulţi oameni pe sufletul meu.
Mergem din groapă-n groapă. În ritmul ăsta o să ajungem în iad înainte să murim.
"Mi-e dor de cum sunt când sunt cu tine", mi-a spus.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.