Sincronizarea există doar în dans. În viaţă... fiecare cu paşii lui. De-aia ne pierdem, băi, unii de alţii. Că uităm să ne uităm şi-n stânga sau dreapta noastră. Sau când ne uităm e prea târziu. A nu se înţelege greşit: când ne uităm adică privim. Nu e niciodată prea târziu să uităm unii de alţii. Poate doar prea devreme. Înainte să pui măcar un afurisit de punct. Unu' mic mă, fie şi ăla din greşeală. Ne-am obişnuit să plecăm fără să ne închidem parantezele. Și mai important, fără să rezolvăm necunoscuta. Dar oricât de mult timp ar trece x rămâne x. Doar cifrele se reduc la zero. Și speranţa.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.