Mouthful

Photo by Ahmer Kalam on Unsplash

Yesterday you left poems in my mouth, 

today I wander the city

shouting your words

and everyone thinks

I've read too many books

when in fact

I did not kiss

enough of you.

Words of June & Newspaper Blackout Poems

Nu-mi prea mai găsesc cuvintele în ultimul timp. Așa că am început să mă joc și să nu accept tăcerea care mi-a cuprins degetele. 

M-am apucat, așadar de crearea unor povestioare cu caracter liric folosind cel mult 10 cuvinte pe care le public sub numele de Words of June. De ce June? Pentru că sunt născută în iunie, pentru că e prima lună de vară și pentru că iunie este luna a șasea, și se încadrează, deci, în limita de zece pe care mi-am impus-o. Le puteți citi, pe toate cele 29, fie dând click pe secțiunea Words of June prezentă sub titlu, fie accesând pagina de Facebook a blogului unde public tot soiul de astfel de postări. Atenție, pagina poartă tot numele Words of June, și nu numele blogului. Am creat-o inițial special pentru aceste citate, dar pe parcurs am început să postez și articole de pe blog, și scurte întâmplări cotidiene. Așa că dacă vreți să mă urmăriți mai îndeaproape, o puteți face acolo.

Am început să creez și Newspaper Blackout Poems. Cel de sus este primul pe care l-am creat și poartă titlul Reasons. Ce presupune metoda asta? Pornești de la un articol/text/poem deja existent, și pe baza lui creezi altceva. Practic începi să prelucrezi creația unei alte persoane, în loc să pornești de la zero. E un exercițiu foarte interesant și distractiv. Momentan am realizat vreo 4 folosind un site online, însă mâine am de gând să-mi cumpăr niște ziare în limba engleză și să încep să le creez cu markerul în mână. De ce în limba engleză și în nu în limba română? Pentru că timpurile verbale ale limbii române ridică mai multe probleme decât cele ale limbii engleze. Și nicio schimbare nu cred că strică. Ca și în cazul anterior, puteți să citiți aceste poeme atât pe blog, cât și pe Facebook. 

Surprinzător, conturile mele de DeviantArt și Tumblr sunt încă active, așa că dacă, la fel de surprinzător, mai accesați și voi aceste platforme, mă puteți găsi și acolo. 

Să nu uit. În câteva luni o să trec pe domeniu .ro, iar url-ul blogului se va modifica din ialmosthadyou.blogspot.com în ancaioanasandu.ro. Titlul blogului, cel mai probabil, se va schimba și el. Din câte am înțeles este posibil să fac cumva astfel încât să fiți redirecționați către noua adresă atunci când accesați url-ul vechi. Dacă totuși nu se va putea, doar accesați noua adresă (sper din suflet să nu mi-o fure altcineva până atunci). După 6 ani de activitate, cred că e cazul să depășesc etapa de blogspot.com și să devină lucrurile mai oficiale. Inițial am vrut să creez un alt blog, odată cu domeniul cumpărat, și să-l las pe ăsta așa, dar nu mă lasă sufletul. Mofturos din fire, nu mă lasă sufletul nici să păstrez blogul în forma în care este acum, nu de alta, dar după atâția ani, cred că este benefică o schimbare! Voi nu?

Photo by Keita Senoh on Unsplash

Din cauza ta am cele mai adânci cearcăne. Îmi râd nopțile în loc să mi le dorm. 

Comoară existentă la 237 km distanță

Photo by Chris Barbalis on Unsplash

N-am știut ce înseamnă să fii cu adevărat recunoscător pentru cineva până în februarie anul trecut. Atunci s-a dezlănțuit Dezastrul. Și chiar și așa, datorită ție, vocea încă îmi mai răsuna râzând. Aș fi supraviețuit și fără tine, știu, dar ai luat o parte din greutate și ai pus-o pe umerii tăi. 

Mi-ai cărat iadul pe umeri. 

Taking back an empty threat

More than you could ever know

Take it back with no regrets

I was better off when I was on your side

& I was holding on.

Decembrie 2011

Photo by Adelin Grigorescu on Unsplash

În ziua aia s-au înmulțit locurile care-mi amintesc de tine.

Râvnind după nostalgie

Photo by Cole Parrant on Unsplash

În ultimele zile am căutat cu orice preț senzația de lipsă, de dor, de gol. Desfac, din bucata de suflet în care i-am păstrat, oameni și momente dragi. Mă uit de fiecare dată mai atent și mai îndeaproape la ei. Zâmbesc. Oftez. După care zâmbesc iar. Și simt un soi de amestec de tristețe și recunoștință. Tristă și recunoscătoare din același motiv – că pot vorbi despre ei doar la timpul trecut. Recunoscătoare le sunt atât celor care au decis să plece, cât și celor care au renunțat să mă mai tragă de mână odată ce-am ieșit pe ușă. Așa că-i desfac cu grijă, în liniște, pe furiș chiar, de parcă aș încerca să las toate la locul lor în mine, pe toți cei care mi-au alergat prin minte și prin suflet, pe cei care mi-au întunecat judecata, pe cei care nu mi-au furat mințile, din simplul motiv că nu poți fura ceva de la sine oferit, pe cei care nu au privit ca o victorie faptul că m-am dezbrăcat de orgoliu, dar și pe cei care au făcut un scop din asta. Pe toți cei care au avut grijă să mai muște zdravăn o dată înainte să iasă pe ușă și care au plecat cu bucăți din mine printre dinți, dar și pe cei care au plecat discret, câte puțin în fiecare zi, fără ca măcar să-mi dau seama. Pe cei care mi-au luat zâmbetul drept garanție că nu mă vor pierde vreodată. Pe toți cei care, după ce au dispărut, m-au făcut mai înțeleaptă. Sărbătoresc și mă bucur de tot pentru că nimic nu mai doare. Și asta pentru că i-am dat timp timpului să-și facă treaba. 

Îmi potolesc pofta de nostalgie și apoi îi așez la loc, cu aceeași grijă, pe rând, pe rând. Zâmbesc. Oftez. Zâmbesc.

Photo by Jonne Huotari on Unsplash

Câte dorințe am, nu am atâtea gene să-mi cadă.

Say goodbye to the world you thought you lived in

Photo by Kenny Webster on Unsplash

They shoot horses, don't they? –

I whispered loudly

in our love's ear.

To all those who do not exist

& in a golden-blue car
you took me to
the darkest place you knew
& set fire to my heart.

Drinking about the future

& I won't go back, I won't go back down, if I've got it then I'm keeping it around.

Photo by Napendra Singh on Unsplash

A beggar will never be able to tell the worth of a rare coin.

Preaplinuri

Photo by Micah Williams on Unsplash

Înghesui de zor în mine și tot nu reușesc să-mi umplu golul. Oricâte femei mi-aș fi, oricâte fețe aș avea, oricâți oameni aș iubi, nu e niciodată îndeajuns. Oricâte momente frumoase și urâte aș trăi, oricâte vise și coșmaruri mi-aș înghesui printre oase, tot nu reușesc să umplu spațiile goale. Nu ajung niciodată la saturație. Nu reușesc să ajung în momentul în care să mă satur, să mulțumesc frumos și să mă ridic de la masă. Se ascunde multă foame în mine. Și nu știu din ce să mai mușc să dobândesc senzația de întregire. Nu știu din cine să mai rup să-mi astup prăpăstiile dintre coaste. Nu știu ce aș putea fura, ce obiect, ce om, ce moment, ce senzație mi-ar putea acoperi lipsurile. Nu știu de unde să mai tai, de unde să mai sfâșii, de unde să mai decupez, ca apoi să ascund cu lăcomie în mine. În piept, în tălpi, în încheieturi, în umeri, în glezne. Golurile în stomac nu sunt decât treapta de jos. 

Tânjesc după preaplin. Tânjesc după oameni care să-mi poată suci și mințile și capul și sufletul și sângele în vene. Tânjesc după pacea și liniștea pe care, din cine știe ce motiv, nu-mi dau niciodată voie să le am. Tânjesc după oameni care să fie în stare să mă facă să-mi pun la îndoială ideile. Care să fie capabili să-mi demonteze piesă cu piesă convingerile. Oameni de la care să am ce să învăț, fără să încerce să mă educe. Oameni de la care să fur. Și oameni lângă care să mă șlefuiesc singură, fără să încerce să mă schimbe într-o variantă care să fie mai avantajoasă pentru ei. 

Tânjesc după mine. Tânjesc după mine, așa cum știu că aș putea fi, dacă aș începe naibii odată să-mi însoțesc cuvintele de fapte și să părăsesc zona asta de confort care îmi sufocă tot potențialul. Tânjesc după mine, așa cu lipsuri, goluri, carențe, tânjesc după mine știrbită, dar suficientă mie însămi. Suficientă mie însămi – doar așa aș afla ce înseamnă preaplinul. Nu Groapa Marianelor pe care încerc să o umplu e problema – neacceptarea și neasumarea ei este.

Aviz amatorilor: nu încerca să îmblânzești ceva care nu știe cum să fie altfel decât sălbatic.

Photo by Alexander Popov on Unsplash

N-a fost niciodată vreun pahar de vodcă mai amar decât cele închinate victoriilor mele. 

Let me be your novocaine

I can put up with the pain & I don't mind a life in vain.

Autoironic

Photo by Alexander Popov on Unsplash

Sunt și nu sunt întreagă.

Îmi pun singură piedică și bețe în roate. Îmi trântesc singură ușa în față. Îmi construiesc zilnic obstacole cât mai înalte peste care apoi mă chinui să sar. Mă împing pe mine însămi în gol. Și-asta pentru că nu pot accepta ideea că viața mea poate fi (mai) simplă, (mai) frumoasă, (mai) necomplicată. 

Fac un pas în față, după doi înapoi. După, ca să compensez, fac trei pași în față. Și patru înapoi. Pendulez într-una până când nu mai înțeleg nimic nici din mine, nici din celălalt. Pentru că nu accept nici să fiu fericită, dar nici să fiu nefericită. Nu. De ce mi-aș dori ca lucrurile să fie clare și simple? Lucrurile trebuie să fie mereu cât mai complicate. Atât de complicate încât nici măcar să nu știu de unde să încep să le descurc. Trec de la o stare la alta și am grijă să nu zăbovesc în vreo stare, în vreun loc, în brațele cuiva pentru prea multă vreme. De ce mi-aș dori stabilitate când pot să oscilez zilnic? De ce mi-aș dori certitudini când ard de nerăbdare să merg pe vârfuri pe frânghia care-mi taie prăpastia în două? Neștiind niciodată dacă o să reușesc să ajung la celălalt capăt intactă. 

Mă deztregesc de una singură. Ușor ipocrită, nu? Arăt cu degetul către alții și îi acuz că m-au jefuit de părți din mine, când de fapt nimeni n-a avut dinții atât de ascuțiți ca ai mei ca să poată mușca din mine. 

Privind partea plină a paharului? Dacă am reușit să-mi supraviețuiesc mie însămi, lista oamenilor capabili să-mi știrbească sinele se reduce la un singur nume.

Într-o zi n-o să-mi mai răspundă nici sufletul atunci când o să mi-l strig.

On ne change pas,

On met juste les costumes d'autres sur soi.

On ne change pas,

Une veste ne cache qu'un peu de ce qu'on voit.

Every single number 4 track belongs to me now

Câte voci ai, atâtea femei sunt în tine. Adică șapte.

G.

Photo by Ruben on Unsplash

Ce dor mi-a fost să-mi fie dor!

I will always be your track number 4.

Don't you get it?

Photo by Guillaume Bleyer on Unsplash

I can't kill the darkness

 inside of me

 without killing the light

 as well.

A whisper for help

Photo by svklimkin on Unsplash

Come help me end
this battle against myself - 

the monsters

never listened to me.