Photo by Matt Howard on Unsplash
N-a mai coborât nimeni de mult în mine
să vadă cum mai sunt,
nici măcar eu nu mă vizitez
atât de des pe cât ar trebui
vezi tu,
drumul e lung
anevoios
zilele de concediu pe an sunt numărate,
de ce să dau ochii cu mine
când aș putea să văd marea,
de ce să îngenunchez în fața mea
și să mă iau în brațe,
când pot să-mi torn sufletul
în palmele celor care
strâng pumnii
fără să fi învățat vreodată
să-și țină mâinile căuș?
Până ce și iadul meu
se simte singur,
nu-și mai întinde nimeni palmele
să se încălzească lângă el
ca la un foc de tabără.
Nu trebuie să vin niciodată
cu mâna goală,
flăcările astea se potolesc
doar atunci când primesc tribut.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.