Photo by ali hamada on Unsplash
Vara asta e pe terminate și, din multe puncte de vedere, pare că viața mea abia acum începe. Viața mea așa cum ar fi trebuit să fie. Așa cum ar fi trebuit să fi fost eu dacă nu pierdeam bucați din mine pe drum. Am mintea liberă, sufletul întreg. Am spirit cât pentru încă șapte vieți. Simt că nu mă poate doborî nimic nu pentru că aș fi ocrotită de tot ce ar putea merge rău, ci pentru că știu că pot învinge orice viața îmi va arunca în cale. Toată forța, determinarea, curajul pe care simt că le aveam de când eram copil și pe care le-am suprimat singură ca să pot să-mi fac loc lângă oamenii nepotriviți – toate s-au întors la mine. Nu mai sunt mică. Spatele meu e drept, pieptul meu plin de lumină, picioarele capabile să mă ducă până la capătul timpului dacă va fi nevoie.
Am așa multă poftă de viață. Sunt atât de vie și atât de recunoscătoare că exist. Simt că am câștigat la loteria cosmică pentru simplul fapt că am șansa să trăiesc.
Iar mama mea... mama mea trăiește în continuare prin mine. Oricât de clișeic ar suna, e ceva ce simt că mi-a fost gravat pe oase. Fiecare experiență, fiecare loc pe care îl voi vizita, fiecare persoană pe care o întâlnesc, toate deserturile, florile, plimbările, visele de noapte sau cele cu ochii deschiși, toată muzica, toată bucuria și tristețea, fiecare zâmbet și fiecare lacrimă. Mama mea o să trăiască atât cât o să trăiesc eu. Și faptul că am putut să fiu lângă ea până a pășit cu totul în moarte, faptul că am putut să fiu acolo și să-i spun până a ajuns prea departe să mă mai audă, că o iubesc și eu, și tata, și mama ei, că o iubește toată lumea, să nu-i fie frică nici de moarte, nici de ce se va întâmpla noi, că eu voi fi bine, că tata va fi bine, că o rog să mă ierte pentru tot ce i-am greșit, că nu sunt supărată pe ea pentru nimic, că îi sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine. Toate lucrurile astea i le-am spus de la capăt, de la capăt până a tras ultima gură de aer. Și simt că este de departe cel mai important lucru pe care l-am făcut în viața mea și totodată cel mai mare privilegiu.
ȘI ȘTIU, știu că acum trăiesc viața pe care și-a dorit-o dintotdeauna pentru mine și ăsta e cel mai mare cadou pe care i l-aș fi putut face vreodată. O să mă doară mereu moartea ei și o să îmi fie dor de ea până la sfârșitul vieții mele. Și e în regulă. Nu are cum să fie altfel.
Te iubesc din tot sufletul meu, mama.
And if history's clear, the flames always end up in ashes
And what seemed like fate
Give it ten months and you'll be past it.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.