Photo by Aperture Vintage on Unsplash
M-am așezat la umbra ta
să ascult vântul
cum
îți șuieră printre coaste
un cântec de leagăn
pe care să îmi adorm
ultimele frici care
mi-au mai rămas.
Afară e liniște,
în tine,
tăcerea învață și ea
să fie liniște,
iar brațele leagănă
somnul de veci
al coșmarurilor mele.
Îmi înfloresc oasele lângă tine –
umbrele tale au învățat
să fie lumină.
ne trezim
ReplyDeletepe la 4
nu mai știm
dacă e noapte
sau zi
afară e mereu
ceață
o ceață deasă
dacă îți dau drumul la mână
mâcar pentru o secundă
te pierd
pentru o bucată bună de zi
sau noapte
iar glasul tău
nu poate să pătrundă
această ceață deasă
poate nici tu
nu depui destul efort
măcar de m-ai striga mai tare
dar cred că
din când în când
iți place să te mai pierzi
în ceață
dar te găsesc
și te strâng tare
simt cum inima îți bate
și sângele îți curge prin vene
îmi place să îmi înfig degetele
în carnea ta
buci, țâțe
coapse
talie
mereu încep
cu ce îmi place mai puțîn
că să am ce este mai bun
la sfârșit
dar nu și aici
pentru că îmi este teamă
să nu te pierd
din nou
în ceață