M-am oprit din scris
atunci când
cancerul s-a semnat pe sânii tăi
și la sfârșitul poemelor mele.
Cancerul tău mușca din carne,
cancerul meu mușca din suflet,
tot ce îmi doream era să-mi afund
mâinile în pielea ta și să te scot afară,
la viață,
dar mâinile mele erau prea scurte
ca să pot atinge cu degetele
sfârșitul hăului în care te ascunseseși –
aveam iar opt ani și în visele mele
mureai mereu aceeași moarte,
multă vreme m-am gândit
că poate frica mea i-a ghidat morții
pașii spre tine.
Visele mele au mințit –
tu ai trăit mai departe,
iar eu mi-am îngropat cuvintele
în care nu mi-am dat voie să te așez,
nu am mai scris pentru că
nu puteam scrie adevărul,
dar azi,
cu mâinile mânjite de pământ
trag toate clopotele din mine
și îmi urlu,
din toată moartea care ne-a dat târcoale,
sentința la viață.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.