*Insert here an inspirational quote*

Photo by Nate Neelson on Unsplash

E ca și cum cineva mi-a luat viața în mâini, a ridicat-o deasupra capului și a trântit cu ea de pământ. Numai că în loc să se facă țăndări, s-a încăpățânat să rămână întreagă. Așa că a luat-o din nou și-a aruncat-o cu și mai multă forță de data asta. Și tot așa. Acțiune repetată constant pe durata celui de-al douăzeci și doilea an din viața mea. An care, de departe, a câștigat titlul de cel mai urât an care mi-a fost dat să-l trăiesc până acum. 

N-am pierdut niciodată atât de mult. Sănătatea mea, sănătatea lor, bărbatul pe care l-am iubit până la disperare, prieteni pe care mi-i credeam pentru totdeauna. Și cu toate astea, încă sunt în picioare. Și cu toate astea, rare sunt dățile în care mă simt îngenunchiată. Și-aleg să cred că asta mă definește mult mai mult ca Om decât toate mizeriile care au ales să mi se întâmple. Pe rând? Nu... ar fi fost prea simplu. Deodată. De parcă toate etajele și nivelele la care se desfășoară viața mea s-au vorbit între ele, s-au luat de mână, au numărat până la 3 și-au sărit în gol deodată.

Ei bine, în mai puțin de două luni o să împlinesc 23 de ani. Și-o să se împlinească, de asemenea, și un an de când viața mea a început să se îndrepte spre haos și dezastru. Și uite, că surpriză! Mai pot încă să duc.