Am slăbit și uneori mă simt mai grea ca niciodată. Îmi simt ochii grei, de parcă până și genele mă apasă. Atunci zâmbesc și râd de tot ce mă mai doare. Râd de fiecare rană. Și îmi trece. Refuz să mă mai așez în fața întunericurilor care de-abia așteaptă să mă izbească. La douăzeci și doi de ani trebuie să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc. Viața este într-adevăr... frumoasă, oricât de urâtă ar fi uneori. Paradoxuri, știu.
Nothing good will last forever. Nothing bad will last forever either.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.