Saturday, September 7, 2013

It's our thing

Isn't it funny how day by day nothing changes, but when we look back everything's differrent?

It's our thing. Secretele noastre au gust de cafea. Și asta din simplul motiv că sunt mărturisite după ora 1 noaptea și după o cană mare de cafea. Așa cum unii oameni au nevoie de alcool că să prindă curaj, noi avem nevoie de cafea că să prindem mai mult timp. Parcă niciodată nu ne ajunge timpul pentru toate câte avem să ne (re)povestim.  

Am fost acum un an la o conferință ținută de un profesor universitar despre timp. Și la un moment dat a spus că extraordinar nu este doar să observăm schimbările din viața noastră, ci și pe cele care se petrec în viața celor care ne sunt aproape. Și trebuie să recunoaștem amândouă că am avut parte de o grămadă de plot twists. Știi cum a fost? Ca într-un film mindfuck din care lipsește o singură bucată ca să capete sens. Ei, singura diferență e că piesa puzzle lipsă a fost în fața noastră. Dar am preferat să ne închidem ochii sau să privim dincolo de ea din simplul motiv că nu era continuarea pe care ne-o doream. Va urma-ul plănuit. Oameni nepotriviți pentru noi – haine la un moment dat prea strâmte sau largi pe care totuși le-am păstrat. Cine știe, poate în viitor ne va sta mai bine cu ele. Și cu toate astea nu ne-am învățat lecția. Cu toate astea încă ne facem planuri uneori mult prea îndrăznețe. Alegeri de oameni și viață prea mari pentru cât de mici încă suntem. Dar e frumos, avem 21 de ani și toată energia că să o luăm de la capăt dacă e nevoie.
  
Anul 2013 a fost un an frumos. A fost anul în care am învățat că există dragoste după dragoste și că uneori e mai... cum nu am fi crezut vreodată că poate fi. Cum face ca ceea ce a fost înainte să rămână frumos, dar să pălească – așa cum îi șade frumos unei amintiri să fie.  

Și deși tot postul asta a fost despre schimbări... să știi că în toată incertitudinea asta de zi cu zi, tu ești omul cu cele mai adânci rădăcini în viața mea. Și pentru asta sunt recunoscătoare. Ca să vezi, unele relații la distanță chiar merg!  
  
La mulți ani plini de nebunia de care ai nevoie pentru înțelepciunea de mai târziu, draga mea colegă de bancă cea mai bună prietenă! :) 

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.