Toată lumea o ştie pe aia cu "frumuseţea vieţii stă în lucruri mărunte". Nu toată lumea o vede, dar toată lumea o ştie. Aseară cred c-a fost una din cele mai fain petrecute seri de când sunt aici. N-am făcut un lucru măreţ, complicat sau mai ştiu eu cum. Din contră, a fost ceva extraordinar de simplu. Iniţial plănuisem să-mi petrec seara copiind cursurile la care am lipsit acum două săptămâni. Ce mi-a dat planurile peste cap au fost vocile unor copii, printre care şi a vărului meu, care strigau tare tare STICLUŢA STICLUŢA CUUUU... CAFEA! STICLUŢA STICLUŢA CUU... OTRAVĂ!!! Atunci am pus foile deoparte, m-am încălţat şi-am ieşit afară. Și timp de două ore m-am jucat cu 4 copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 13 ani: sticluţa cu otravă, prinselea pe culori, hoţii şi poliţiştii, aşchie, badminton şi nu în ultimul rând cireaşa de pe tort – raţele şi vânătorii. Joc la care, fără falsă modestie, am câştigat aproape de fiecare dată. Timp de calitate superioară. La un moment dat cineva m-a întrebat câţi ani am. L-am întrebat câţi îmi dă. 13-14, mi-a spus. Am chicotit şi i-am zis că în două luni fac 20. Nu prea îi venea să creadă. Nici mie nu-mi prea vine. Poate mi-au greşit ăştia anul naşterii. Mi se pare imposibil să fac 20. Întotdeauna mi s-a părut aşa... de om mare.
Pur si simplu, genial!
ReplyDeleteVreau sa mai fac si eu astea :x
eu am de gând să repet seara aia de îndată ce scap de tusea asta seacă :))
ReplyDeletedeh, ca să fii cel mai bun la raţele şi vânătorii trebuie să faci şi nişte sacrificii!